Chelsea vrea să îi îndeplinească dorința majoră a lui Mbappe. Dacă se concretizează, e mutarea anului

Dragos Stefanescu 20.10.2022, 23:58
Chelsea vrea să îi îndeplinească dorința majoră a lui Mbappe. Dacă se concretizează, e mutarea anului

PSG are un parcurs excelent în acest sezon însă tensiunile dintre starurile echipei sunt tot mai mari. Kylian Mbappe și Neymar nu se mai înțeleg deloc iar situația ar putea exploda în orice clipă. Mai mult, starul francez amenință cu plecarea dacă Neymar rămâne pe ”Parc des Princes”. Chelsea ar putea avea însă un rol decisiv în această situație. Londonezii vor să-l transfere pe brazilian în vara anului viitor.

Chelsea vrea să-l transfere pe Neymar

În ciuda rezultatelor foarte bune, PSG se confruntă în continuare cu anumite probleme. Mai exact, relația dintre Kylian Mbappe și Neymar a devenit extrem de tensionată în ultima perioadă. Totul a culminat cu zvonurile conform cărora starul francez ar fi amenințat cu plecarea dacă Neymar rămâne pe ”Parc des Princes”.

Conflictul mocnit dintre Mbappe și Neymar ar fi pornit încă din vara acestui an. Atunci francezul le-a cerut șefilor lui PSG ca brazilianul să fie vândut cât mai repede. Acest lucru nu s-a întâmplat. În plus Neymar a activat o clauză din contract și angajamentul său s-a prelungit automat până în 2025.

De această situație ar putea profita Chelsea. Londonezii sunt în căutarea unui star de calibru internațional, iar brazilianul ar fi alegerea perfectă. Potrivit publicației El Pais, șefii lui Chelsea și-au  făcut deja planul pentru a-l transfera pe Neymar în 2023. Londonezii sunt dispuși să-i asigure un salariu uriaș, de 40 de milioane de euro pe an. Această sumă o primește în prezent brazilianul la PSG.

PSG a vrut să-l vândă în vară pe Neymar dar nu a primit nicio ofertă

Jerome Rothen, fost jucător la PSG, a vorbit pe marginea conflictului dintre Mbappe și Neymar. Acesta susține că nu se pune problema ca francezul să fi cerut plecarea lui Neymar. Mai mult, Rothen a dezvăluit că șefii lui PSG au dorit să-l vândă pe starul brazilian dar nu au avut nicio ofertă pentru el. Fostul internațional francez este convins însă că Neymar va crea din nou probleme la PSG în ciuda faptului că momentan are un comportament exemplar.

Mbappe nu a cerut ca Neymar să plece. Cunoscându-l pe Kylian, nu ar fi făcut niciodată asta. Mbappe își dorea un proiect sportiv diferit și de asta a durat atât de mult să își prelungească înțelegerea.

Când i-au prezentat noul proiect sportiv, qatarezii au venit și i-au spus că nu îl mai vor pe Neymar din mai multe motive. După 15 zile, Neymar nu avea nicio ofertă pentru că nicio echipă nu îl voia, nici măcar sub formă de împrumut.

Pentru moment, Christophe Galtier a spus că Neymar este perfect la antrenamente, că nu a ratat nicio sesiune și se descurcă foarte bine, dar va veni ziua când Neymar va fi dat peste cap pentru că s-a culcat la ora cinci dimineața după un turneu de poker sau o călătorie”, a declarat Jerome Rothen, citat de AS.com.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622