La finalul etapei a 17-a, echipele importante din Superligă se grupează pe primele poziții din clasament. Farul lui Hagi conduce detașat, urmat de Rapid, care a pierdut din turație, după înfrângerea de duminică, în fața FCSB-ului. Podiumul e completat de CFR, cu două meciuri mai puțin. Urmează Craiova lui Rădoi, în timp ce FCSB este prima sub linia de playoff, pe poziția a 7-a.
CFR Cluj a trecut cu bine peste eșecul cu Rapid, 1-2, în Giulești. A urmat victoria scurtă cu Ballkani și calificarea în optimile Conference League. În campionat, Dan Petrescu și ai lui mai pun o cărămidă la traseul spre vârful clasamentului. Ardelenii au trecut de Craiova lui Mititelu și sunt la doar un pas în spatele Rapidului, completând podiumul.
La finalul meciului de aseară, ”Bursucul” a comentat tragerea la sorți din Conference League, care a scos în cale CFR-ului pe Lazio Roma „Toți am spus că nu voiam Lazio și a venit cea mai bună echipă. Eu cu penalty-urile și cu tragerile la sorți nu am nicio treabă, sunt paralel. Cea mai grea, aia va fi! Mă gândesc că nu am nicio șansă, și la penaltyuri la fel. E clar că ei vor fi favoriți, dar asta nu înseamnă că sunt deja calificați. Dar mai sunt 3 luni, se mai pot schimba jucători. Bine că suntem acolo. E clar că aș fi preferat Sheriff Tiraspol. Asta era opțiunea mea numărul 1, dar a venit opțiunea numărul 8”.
Dinamo și Sepsi Sf. Gheorghe se duelează în etapa a doua a grupei A din această ediție de Cupa României, în ceea ce va fi cel mai interesant meci al serii. Dinamo vine după cea mai bună perioadă din acest sezon. Echipa antrenată de Ovidiu Burcă nu a mai pierdut un meci oficial de pe data de 18 septembrie. Atunci, „câinii” au fost răpuși la Buzău, scor 1-2. Din acel moment, au urmat 8 meciuri în toate competițiile, interval în care echipa din Ștefan cel Mare a obținut 4 victorii și 4 egaluri.
Totuși, favorită rămâne echipa din Superligă, antrenată de italianul Cristiano Bergodi. Sepsi OSK a zdrobit FC Argeș, în ultima etapă din prima divizie, arătându-și internțiile pentru playoff. Astfel că, elevii lui Ovidiu Burcă nu vor avea o misiune ușoară în partida de pe stadionul ”Arcul de Triumf”.
Jurnaliștii Sorin Chiriac și Cătălin Mureșanu, vom comenta alături de voi tot ceea ce s-a întâmplat în etapa a 17-a și vor analiza alături de invitații lor partidele din Cupa României.