CFR Cluj și-a prezentat ultimul transfer al iernii.
În prezent, CFR Cluj se află pe locul 2 în Superliga, cu 48 de puncte obținute după 27 de meciuri jucate.
CFR Cluj a emis un comunicat oficial prin care anunță transferul italianului Fhilippo Falco, care era liber de contract după despărțirea de Steaua Roșie Belgrad.
„Bine ai venit, Filippo Falco!
Suntem bucuroși să vă anunțăm că Filippo Falco este noul jucător al echipei noastre.
Crescut la academia celor de la Lecce, Falco a bifat 366 de meciuri în carieră, 55 de goluri și 51 de pase decisive. În Italia, mijlocașul ofensiv a jucat aproape de partide în primele două eșaloane, unde a îmbrăcat, printre altele, tricourile celor de la Bologna, Cagliari, Lecce, Benevento, Cesena, Perugia și Pescara.
La începutul anului 2021, italianul a ajuns în prima ligă a Serbiei, la Steaua Roșie Belgrad, formație pentru care a bifat 36 de partide, șase goluri și patru pase decisive. Alături de această echipă, Falco a fost de două ori Campion al Serbiei, câștigând și două Cupe
Îi urăm bun venit în Gruia și cât mai multe reușite alături de CFR Cluj”, se arată în comunicatul emis de CFR Cluj.
Falco are un trecut impresionant. Printre formațiile pentru care a evoluat se numără Bologna, Cagliari, Lecce, Benevento, Cesena sau Steaua Roșie Belgrad.
În această iarnă, CFR Cluj i-a mai transferat pe Omar El Kaddouri (33 de ani), Kader Keita (23 de ani), Petar Mamic (27 de ani), Alan Aussi (22 de ani) și Peter Michael (25 de ani).