CFR Cluj i-a cedat un jucător lui Dani Coman. Puțini oameni au auzit de atacantul ardelenilor
CFR Cluj a început în forță perioada de transferuri din această iarnă. Formația din Gruia a înregistrat deja câteva mutări importante, atât la capitolul sosiri, cât și la plecări.
În primul rând, clujenii au reușit două transferuri de marcă în linia ofensivă. Ei i-au adus pe Sergiu Buș, transfer anunțat în exclusivitate de playsport.ro, și pe Marko Dugandzic, fost fotbalist la FC Botoșani.
CFR Cluj a cedat un nou fotbalist sub formă de împrumut
În schimb, Denis Alibec va reveni la Kayserispor, formație de la care a fost împrumutat în Gruia. De asemenea, CFR Cluj a renunțat și la un fotbalist pe care l-a adus la finalul anului trecut și care nici nu apucat să debuteze.
Este vorba despre portarul croat Karlo Letica. Totodată, Denis Ciobotariu a fost cedat sub formă de împrumut la FC Voluntari, formație antrenată chiar de tatăl său.
Ultimul nume care se adaugă pe această listă este cel al lui Daniel Paraschiv. Atacantul de 22 de ani a fost transferat de CFR Cluj după ce sezonul trecut a impresionat în tricoul celor de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu.
Alături de echipa antrenată la acel moment de Flavius Stoican, Paraschiv a ajuns până în semifinalele Cupei României. Acolo, formația gorjeană a fost învinsă de Universitatea Craiova, echipă care ulterior a și câștigat trofeul.
Era însă destul de evident că Daniel Constantin nu avea cum să se impună în atacul celor de la CFR Cluj, având parte de o concurență cu Denis Alibec, Billel Omrani și Gabriel Debeljuh.
Așa că a fost împrumutat de clujeni la FC Voluntari. Însă nici acolo nu a reușit să evolueze foarte mult în acest sezon, așa că CFR Cluj a găsit o variantă mai bună pentru a-i oferi mai mult timp de joc.
Daniel Paraschiv merge în Liga 2 să se lupte pentru promovare
Potrivit liga2.prosport.ro, campioana ultimelor 4 sezoane de Liga 1 l-a împrumutat pe Daniel Paraschiv la Hermannstadt, acolo unde atacantul se va lupta pentru promovare în acest sezon. Echipa sibiană se află pe locul 2 după 16 etape și este ca și calificată în play-off-ul pentru accederea în prima ligă.
Această achiziție vine ca o gură de oxigen pentru Marius Măldărășanu. Antrenorul lui Hermannstadt se confrunta cu mari probleme în atac în această perioadă, după plecarea lui Andrei Sîntean și accidentarea lui Valentin Buhăcianu, principalul marcator al echipei.
Președintele lui Hermannstadt, Dani Coman, chiar a anunțat recent că la echipa pe care o conduce vor veni câțiva fotbaliști în următoarea perioadă.
Am vorbit cu antrenorul Măldărășanu, ne facem planurile. Vacanță e doar pentru jucători. Încercăm să aducem fotbaliștii pe care îl vrea antrenorul, pentru îndeplinirea obiectivului. E adevărat că Măldă își mai dorește vreo trei jucători, pe diferite posturi. Ne-am pus de acord asupra a două transferuri pe care le vom face imediat, după care ne vom mai gândi. Eu cred că vor veni cel puțin cinci jucători”, a spus Dani Coman.
Dinamo pregătește un transfer răsunător. Pe cine doresc câinii să ia de la CFR Cluj