CFR Cluj are mari probleme pe finalul sezonului regulat din Liga 1. Acesta este unul dintre motivele pentru care Edi Iordănescu ezită să semneze prelungirea contractului cu formația campioană.
Clubul CFR Cluj se confruntă cu probleme grave financiare, având datorii cumulate la finele anului 2020 de aproape 20 de milioane de euro, după cum arată un raport publicat de oficialii clubului pentru licențiere.
Echipele care au aplicat pentru licență UEFA în sezonul următor al competițiilor continentale sunt obligate să prezinte situația financiară până la data de 10 aprilie, iar gruparea din Gruia a acumulat datorii de peste 19 milioane de euro, cele mai multe fiind pe termen lung, 11 milioane. Datoriile pe termen scurt sunt de opt milioane o sută de mii de euro.
De altfel, ultimele date arată că mare parte dintre fotbalişti au de luat unele bonusuri din contract, conform unor clauze legate de goluri, de prezenţe în jocuri, situaţie similară cu cea de anul trecut.
Deși Marius Bilaşco a declarat, sâmbătă, că, în două-trei zile, omul care l-a înlocuit pe Dan Petrescu va semna un nou contract, iată că Edi Iordănescu amână momentul. Unii spun că sunt şanse ca el să nu fie antrenorul care va conduce echipa sezonul viitor, potrivit Digi Sport.
Pe de altă parte, Iordănescu a cerut asigurări financiare pentru echipă şi realizarea unor transferuri pe care le consideră necesare. Nu ar fi vorba de mulţi jucători, însă vrea în anumite poziţii.
Gigi Becali a subliniat că nu şi-ar dori să câştige titlul cu FCSB dacă în loc să aibă 10 milioane de euro în cont, ar avea 20 de milione datorii, aşa cum ar avea CFR Cluj.
Cică au luat locul 1, dar stai puțin, nu știi cum face Dumnezeu ceva mai bine pentru tine. Cum face? Mă duc în Conferința League (n.r. – Conference League), iau vreo 10 milioane și fac punctaj. Câștig apoi campionatul, am punctaj și mă duc în Champions League la anul. CFR e descalificată după două meciuri, nici bani nu câștigă. Datoriile de 20 de milioane nu le plătesc și gata, țaca-paca, faliment. Așa o să fie!”, a precizat finanțatorul echipei roș-albastre, într-o intervenție la Pro X.