CFR Cluj a pierdut unul dintre cei mai importanți jucători ardeleni pentru un chilipir de bani. Ce sumă a încasat campioana României
Adrian Păun a fost împrumutat la începutul acestui sezon în Israel, iar conducerea celor de la Hapoel Beer Sheva a activat şi clauza de cumpărare a fotbalistului.
Astfel, şefii campioanei României au anunţat deja oficial că mijlocaşul va părăsi Gruia definitiv. Asta după ce israelienii au fost de acord să achite încă 300.000 de euro. Astfel încât el să devină cu acte în regulă fotbalistul grupării care a eliminat-o pe Universitatea Craiova în play-off-ul Conference League.
Iniţial, reprezentanţii lui Hapoel Beer Sheva au fost de acord să plătească 200.000 de euro pentru împrumutul jucătorului de 27 de ani.
„Mulțumim pentru tot, Adiță Păun! După numai o lună și jumătate petrecută de Adiță Păun la Hapoel Be’er Sheva sub formă de împrumut de la CFR, clubul israelian a activat clauza de cumpărare a jucătorului, astfel că fostul nostru mijlocaș a semnat un contract definitiv cu Be’er Sheva până în anul 2026. Pe această cale îi mulțumim pentru munca depusă la CFR Cluj și îi dorim rezultate cât mai bune în carieră! Clujul va fi mereu casa ta, Adiță!”, a fost anunţul făcut de conducerea campioanei României.
Mesajul lui Păun la despărţire
Despărţirea de CFR a fost emoţionantă pentru Păun. Pentru că gruparea alb-vişinie era singura echipă pentru care evoluase în carieră până la momentul transferului în Israel. Fotbalistul a vrut să îşi transmită sentimentele în momentul în care şi-a pus iscălitură pe angajamentul cu israelienii.
„Mi-au trebuit câteva zile să realizez cu adevărat că m-am despărţit de echipa care m-a format ca fotbalist şi ca om. Nu mi-a fost deloc uşor să iau acestă decizie radicală pentru mine şi pentru familia mea. Vreau să le mulţumesc foştilor mei colegi atât din perioada junioratului, cât şi din perioada petrecută la echipa mare, părinţilor, foştilor mei colegi de la juniori, prietenilor mei minunaţi, antrenorilor care şi-au pus amprenta asupra carierei mele.
Tuturor persoanelor care au fost de-a lungul anilor în familia CFR, alături de care am trăit momente memorabile, pe care nu le voi uita niciodată şi nu în ultimul rând vreau să mulţumesc familiei mele care mi-a fost alături şi m-a susţinut necondiţionat în tot acest timp. Îmi cer scuze dacă am omis pe cineva! Drumul nostru se desparte aici, deocamdată! Voi rămâne fanul vostru în continuare şi voi fi cu ochii pe fiecare meci şi rezultat. Să ne revedem cu bine, ACASĂ! Haide, dragă CFR! 14 ani minunaţi”, a transmis fotbalistul în urmă cu o lună.
Mijlocaşul are 8 meciuri şi un gol marcat pentru actuala sa echipă, în acest sezon.