Fanii FCSB-ului îi cer lui Gigi Becali să întărească echipa în pauza de vară pentru ca sezonul viitor aceasta să oprească în sfârșit dominația CFR-ului și să câștige titlul de campioană în Liga 1. Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, cea care susține vicecampioana României, i-a transmis patronului echipei că este nevoie de unul sau două transferuri pentru ca aceasta „să defileze” în campionatul viitor.
Liderul galeriei FCSB-ului a apreciat că echipei i-ar mai trebui unul sau doi fundași centrali și poate chiar și un atacant. Aceste declarații ale lui Mustață au venit la scurt timp după ce Gigi Becali a anunțat chiar același lucru.
Patronul echipei roș-albastre a dezvăluit că Paulo Vinicius, căruia îi expiră contractul la finalul acestui sezon, nu va mai continua la echipă. De asemenea, și Andrei Miron s-ar putea să aibă aceeași soartă. De asemenea, Gigi Becali a anunțat că vrea să aducă doi fundași centrali și poate chiar și un atacant.
Se pare deci că patronul FCSB-ului se află în asentimentul suporterilor, care au cerut, prin vocea lui Gheorghe Mustață, același lucru. Totodată, liderul Peluzei Nord și-a exprimat și convingerea legată de faptul că Toni Petrea va reuși să câștige titlul sezonul viitor, dacă va fi lăsat să lucreze așa cum își dorește.
Noi suntem în continuare alături de echipă. Ne susținem echipa, vom merge după ea oriunde, indiferent că mai avem șanse sau nu la titlu. Ne susținem echipa indiferent de situație. Noi n-am mai vorbit de foarte mult cu timp cu Gigi Becali. Acum este o relație foarte bună între noi și conducere. Sperăm să îl convingem pe Gigi Becali să mai aducă unul sau doi jucători lângă acești copii. Iar anul viitor să defilăm în campionat. Cred că vom avea o discuție în viitorul apropiat.
Nu am de gând să mă refer la erorile arbitrilor. Problema a fost instabilitatea la echipă, asta am observat eu. Poate că Gigi a înțeles mai târziu că nu trebuie să procedeze așa, să lase antrenorul să își facă treaba cât de cât. După o discuție a mea cu domnul Petrea am înțeles mesajul transmis la momentul respectiv, iar noi am avut o întâlnire cu echipa înaintea meciului cu CFR Cluj, iar lucrurile au început să meargă perfect.
Faptul că s-a întâmplat acum… asta este. Dacă pierdeam campionatul de acum 3-4 etape, când nimeni nu mai spera să ajungem până aici? Să înțeleagă și domnul Gigi Becali acum că este singur. De foarte multe ori îi spuneam: ‘Domnul Gigi Becali, sunteți singur împotriva tuturor!’. Sper că a înțeles acum, să facă o echipă puternică. Ar mai trebui un fundaș sau doi și un atacant. Dacă Toni e lăsat să lucreze, ia titlul”, a spus Gheorghe Mustață potrivit ProSport.