Cel mai frumos moment al lui Ciprian Tătărușanu. Portarul lui AC Milan a dezvăluit care este penalty-ul preferat

Gabriel-Alexandru Ioniță 17.11.2021, 17:11
Cel mai frumos moment al lui Ciprian Tătărușanu. Portarul lui AC Milan a dezvăluit care este penalty-ul preferat

Ciprian Tătărușanu traversează o perioadă excelentă a carierei sale. Portarul român în vârstă de 35 de ani al lui AC Milan a profitat de accidentarea titularului Mike Maignan și a apărat poarta echipei lui Stefano Pioli în ultimele săptămâni.

Și chiar a reușit să devină un adevărat erou pentru fanii milanezi după „Derby della Madonina” contra lui Inter. Asta pentru că Tătărușanu a devenit primul portar al lui AC Milan care a apărat o lovitură de la 11 metri contra marilor rivali în ultimii 40 de ani.

Ciprian Tătărușanu, erou la AC Milan după ce l-a blocat pe Lautaro Martinez în „Derby della Madonina”

Fostul titular al naționalei României a reușit să îl blocheze pe argentinianul Lautaro Martinez și și-a ajutat echipa să obțină un egal contra campioanei Italiei. Această reușită l-a adus pe Tătărușanu în atenția presei italieni.

El a oferit un interviu pentru Corriere dello Sport, în care a mărturisit că penalty-ul apărat în fața lui Lautaro Martinez este cel mai frumos din întreaga sa carieră. De asemenea, fostul jucător de la Gloria Bistrița și FCSB a dezvăluit și că a analizat înainte de meci modul în care fotbaliștii de la Inter execută astfel de lovituri.

Am apărat atâtea penalty-uri în cariera mea, dar acela e cel mai frumos. Nu ştiam că de 40 de ani un portar al lui Milan nu mai apărase un penalty în derby. Sunt foarte bucuros, iar faptul că am reuşit chiar contra lui Inter îi dă ceva în plus. L-am studiat pe Lautaro, ca şi pe alţi jucători de la Inter, posibili executanţi de penalty-uri. A fost o paradă frumoasă”, a spus Ciprian Tătărușanu sursei citate.

Ce a spus fostul internațional despre șansele la titlu și despre viitorul său

În continuare, Tătărușanu s-a arătat foarte mândru de șansa care i s-a oferit, deși regretă accidentarea colegului său Maignan. De asemenea, el a vorbit și despre șansele echipei sale de a cuceri titlul în Serie A în acest sezon.

Fac parte din una dintre cele mai puternice echipe din lume. Acest sezon este o poveste frumoasă. Îmi pare rău pentru accidentarea lui Maignan (francezul Mike Maignan, portarul titular, n.red.), dar sunt bucuros că pot juca la acest nivel şi sper să fiu bine din punct de vedere fizic şi să am şi alte prestaţii de nivel ridicat.

Luăm fiecare meci în parte, sperăm să dăm de fiecare dată maximum. Principalele adversare? Napoli, care este în frunte, alături de noi, dar sunt şi alte echipe mari care pot lupta pentru scudetto, inclusiv Inter”, a mai spus portarul lui AC Milan.

În încheiere, Tătărușanu a vorbit și despre șansele despre viitorul său: „Am un an şi jumătate de contract, nu mă gândesc deocamdată la prelungire. Ceea ce contează e să fiu sănătos şi să am evoluţii bune. Nu e nicio grabă pentru prelungire. Mi-ar plăcea să continui aici, e drept, mă simt foarte bine la Milan, dar un nou contract e încă departe. Putem vorbi despre asta peste un an şi jumătate”.

VIDEO „Este un expert, merita mai multe șanse în cariera lui”. Ciprian Tătărușanu este lăudat de un fost antrenor al naționalei

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622