Cel mai apreciat român din Serie A este la un pas să semneze cu Napoli. Cine este sportivul al cărei mutări se pregăteşte în secret?
Oficialii de la Napoli intenționează să îl transfere pe cel mai bine cotat fotbalist român.
Presa din străinătate transmite că Răzvan Marin ar putea ajunge din sezonul viitor la Napoli, una dintre echipele puternice din Serie A. Decizia a fost luată ca urmare a sezonului bun pe care Răzvan Marin l-a avut în tricoul lui Cagliari.
Răzvan Gabriel Marin este un jucător profesionist de fotbal care joacă mijlocaș pentru Cagliari Calcio. Internaționalul în vârstă de doar 24 de ani este cel mai bine cotat fotbalist român, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com. Sportivul are o cotă de piaţă de 10 milioane de euro. El îi depăşeşte pe Alexandru Mitriţă şi Ionuţ Radu, dar şi pe golgheterul Dennis Man, Ianis Hagi sau Valentin Mihăilă.
Răzvan Marin ar putea ajunge sub comanda lui Gennaro Gattuso după sezonul excelent pe care l-a avut. Românul a atras atenţia mai multor cluburi improtante. La fel ca cei de la Napoli, și oficialii de la AC Milan sau Internazionale Milano șiau manifestat interesul pentru mijlocajul care măsoară 1,74 metri.
Jurnalistul italian Marco D’Amiano susține că napoletanii studiază varianta de a oferi unul sau doi jucători la schimb pentru serviciile lui Răzvan Marin.
Gennaro Tutino ar putea ajunge la Cagliari, acolo de unde Napoli îi vrea pe Nahitan Nandez şi Răzvan Marin.”, a afirmat D’Amiano.
Pentru cei care nu știu, Tutino aparţine de Napoli. Este un atacant care este împrumutat în prezent la Salernitana. Italianul cotat la 4.5 milioane de euro a marcat 10 goluri şi a oferit şase pase decisive în Serie B pentru gruparea din Salerno. El este un jucător pe placul conducătorilor de la Cagliari. Așa se face că ar putea ajunge la această echipă, într-un schimb de jucători care l-ar putea include şi pe Răzvan Marin, cel mai apreciat român din Serie A.