Cea mai scumpă poză din colecție! “Messi” Sali s-a întâlnit cu Leo Messi după ultimul meci
Enes Sali s-a pozat cu Lionel Messi, după amicalul dintre FC Dallas şi Inter Miami. Echipa românului, FC Dallas, a câştigat la limită amicalul cu echipa lui Messi, scor 1-0.
Într-un meci amical desfășurat la Dallas, echipa Inter Miami, în care au jucat ca titulari starurile Lionel Messi, Luis Suarez, Jordi Alba și Sergio Busquets, a suferit o înfrângere cu scorul de 0-1 în fața echipei gazdă, FC Dallas. Golul unic al partidei a fost înscris de Jesus Ferreira în minutul 3, cu un șut de la 10 metri, în diagonală.
Enes Sali, jucătorul în vârstă de 17 ani transferat recent de FC Dallas pentru suma de 3 milioane de euro, nu a fost inclus în lot pentru acest meci amical desfășurat pe Cotton Bowl Stadium. Deși nu a fost convocat de antrenorul spaniol Nico Estevez pentru acest meci, Sali a avut parte de o experiență memorabilă. La finalul partidei, tânărul jucător l-a întâlnit pe Lionel Messi și a reușit să obțină o fotografie cu starul argentinian, chiar sub privirile bodyguard-ului acestuia.
Enes Sali a făcut o poză cu Lionel Messi în SUA
Sali a postat fotografia pe Instagram, unde a primit mii de aprecieri și un comentariu amuzant din partea fostului său coleg, Carlo Casap, care a scris: „Messi și regele”. Aceasta a fost prima fotografie pe care Sali a postat-o pe Instagram de la transferul său în SUA.
Pentru FC Dallas, meciul cu Inter Miami a fost primul din acest an. Echipa are programat un alt meci de verificare cu Odense (Danemarca), iar pe 25 februarie va începe noul sezon din MLS.
La finalul anului trecut, oficialii de la Farul Constanța au anunțat că Enes Sali a fost transferat la FC Dallas, echipă care evoluează în MLS, alături de Lionel Messi și alte staruri ale fotbalului. Detaliile transferului au fost dezvăluite recent, iar campioana României a reușit o lovitură de senzație. FC Dallas l-a achiziționat pe Enes Sali pentru suma de 3 milioane de euro, umplând astfel conturile campioanei României. În plus, Sali a primit un contract pe 4 sezoane cu echipa americană, cu un salariu anual de 2 milioane de dolari. Contractul include și o opțiune de prelungire pentru încă un sezon.