Fanii lui Manchester United s-au adunat duminică în fața Old Trafford pentru a comemora dezastrul aerian de la Munchen, din 1958, în urma căruia au murit 23 de persoane, dintre care 8 erau jucători ai clubului.
În urmă cu 66 de ani, Man United se întorcea de la Belgrad, unde învinsese Steaua Roșie Belgrad într-un meci din Cupa Campionilor Europeni. Avionul cu care echipa revenea în Anglia a oprit la München pentru alimentare. Din motive tehnice, avionul a ratat primele două încercări de decolare, iar a treia avea să fie un dezastru. Zăpada depusă a împiedicat decolarea avionului, care a ieșit de pe pistă și a lovit un garaj în care era o cisternă plină de combustibil, ceea ce a produs o explozie.
O parte dintre cei 44 de pasageri au reușit să fie evacuați, însă explozia a ucis 21 de pasageri, iar alți doi au murit din cauza rănilor suferite.
O investigație a autorităților germane a ajuns, inițial, la concluzia că gheața depusă pe aripile avionului a produs dezastrul, însă, până la urma s-a dovedit că accidentul a fost cauzat de nămolul amesetecat cu zăpadă de pe pistă, care a încetinit prea mult avionul pentru a permite decolarea.
Suporterii s-au strâns pentru comemorarea victimelor în fața stadionului, în fața monumentului dedicat accidentului. Mulți aveau fotografii cu echipa „Red Devils” din 1958. Evenimentul a avut loc înaintea confruntării lui Manchester United cu West Ham, de pe Old Trafford. Este prima comemorare la care nu a participat niciun supraviețuitor al incidentului de pe aeroportul din Munchen, după ce Sir Bobby Charlton, care a fost rănit în acel incident și a supraviețuit, a murit în 2023.
La 66 de ani de la această tragedie, căpitanul lui Manchester United, Bruno Fernandes, s-a angajat să păstreze vie amintirea lui „Busby Babes”.
„Cunoaștem ce înseamnă să joci pentru Manchester United. Este o moștenire a clubului. Este o responsabilitate pentru noi toți, manageri, jucători, toți cei implicați în staff, să facem totul pentru club, dar și să acordăm cel mai mare respect posibil celor care au fost la club în trecut. Vrem să aducem omagiul nostru celor implicați. Au construit povestea clubului și, după aceea, chiar mai mult. Când se întâmplă lucruri rele în viața ta, devii mai strâns cu cei apropiați”, a declarat Bruno Fernandes.
„Am fost la muzeu cu familia și prietenii ca să aflăm mai multe despre istoria clubului. (…) Toată lumea este conștientă când vine la club – pentru că în fiecare an le aducem omagiul celor pierduți în dezastru – de ce s-a întâmplat. Este o mare parte din povestea lui Manchester United”, a mai adăugat căpitanul echipei.
Actualul manager al lui Manchester United, Erik ten Hag, a spus că moștenirea echipei dispărute acum trebuie păstrată pentru totdeauna, iar performanțele, atât ale echipei, cât și ale jucătorilor, trebuie egalate.
„München a fost un dezastru pentru club, iar refacerea este remarcabilă, mai ales când ridici cel mai mare trofeu din fotbalul european după câțiva ani”, a spus Ten Hag.