Raluca şi Walter Zenga formează unul dintre cele mai apreciate cupluri cunoscute în peisajul fotbalului românesc.
Cei doi s-au mutat demult în Dubai, acolo unde duc o viaţă lipsită de griji. Despărţiri există doar atunci când antrenorul primeşte o propunere de nerefuzat pe care îşi doreşte să o onoreze. Ultima oară când s-a întâmplat acest lucru a fost în 2020. Atunci când fostul mare portar a stat pe banca lui Cagliari. Tot atunci apăreau zvonuri cu privire la o separare a celor doi pe care chiar italianul a ales să o confirme public.
„Nu mi-aș fi dorit ca eu și soția mea să ajungem în acest punct, însă viața este plină de surprize! Voi confirma aici, pentru a nu lasă loc de alte interpretări. Eu și soția mea nu mai formăm un cuplu de ceva timp. Din păcate, relațiile dintre noi s-au răcit, atât datorită distanței dintre noi, creată și din cauza jobului meu de antrenor.
Dar și pentru că nu o mai recunosc deloc pe femeia care mi-a stat alături timp de 14 ani de căsnicie. Soția mea este schimbată radical! A decis să o ia pe un alt drum pe care va merge singura de acum încolo. Libertatea pe care i-am oferit-o mereu s-a întors cumva împotriva nostră…”, a recunoscut la acea vreme Walter Zenga.
Cei doi au revenit rapid la sentimente mai bune. Şi şi-au dat seama că cel mai bine le stă tot împreună. Raluca şi tehnicianul de 62 de ani au reluat relaţia, iar acest lucru s-a putut observa pe reţelele de socializare, acolo mama celor doi copii ai lui Zenga a revenit la numele purtat în timpul mariajului cu fostul antrenor de la FCSB şi Dinamo.
„Am o familie frumoasă la Dubai, stau bine. Acum eu stau o lună în Italia, o lună în Dubai. Eu sunt la Dubai cu familia, cu soţia, cu copiii. Am sărbătorit ziua de naştere a soţiei”, s-a destăinuit peninsularul pentru digisport.ro.
Chiar dacă lumea a fost marcată de pandemie timp de doi ani, Raluca Zenga a reuşit tocmai în această perioadă să aleagă destinaţii de vacanţă cât mai diverse. Iar la finalul fiecărei escapade ea îşi povesteşte experienţele în mediul virtual alături de urmăritorii ei.
„Deși pare că sunt plecată pentru foarte mult timp, călătoriile mele durează doar 10 zile sau maximum două săptămâni. Niciodată prea departe de iubirile mele”, a precizat partenera lui Walter Zenga.