Ce va face Nistor după ce se va retrage din fotbal. „Mi-am înaintat actele”

Alex Matei 08.11.2023, 10:44
Ce va face Nistor după ce se va retrage din fotbal. „Mi-am înaintat actele”

Dan Nistor este unul dintre cei mai buni fotbaliști din acest sezon din Superliga. Fotbalistul de la U Cluj a mărturisit ce are de gând să facă după ce își va încheia cariera.

La 35 de ani, Nistor domină topurile din prima ligă din România. Vrea să ajungă cu echipa din Ardeal în playoff, acolo unde a fost cu Universitatea Craiova.

Fotbalistul lui U Cluj vrea să mai joace cel puțin doi ani, iar apoi  și-a pus în plan să se facă antrenor.

„Mi-am făcut anumite calcule ce va fi după cariera de fotbalist. Mi-am înaintat actele pentru carnetul de antrenor, în două săptămâni cred că vine, apoi o să încep să fac licențele, C-ul, B-ul, A-ul și așa mai departe. M-am focusat să devin antrenor secund, cred că nu e așa mare presiune la început. Apoi, vom vedea cum te duce viața. Cu siguranță, la copii și juniori nu voi avea răbdarea necesară să antrenez, mai merg la fi-miu la antrenamente și nu”, a spus Nistor pentru gsp.

Laude pentru Sabău

Jucătorul clujenilor are numai cuvinte de laudă despre Săbau și face o comparație între el și Toni Petrea, fostul tehnician al ardelenilor.

„Toni era un tip mai închis în el, nu prea se cobora la mintea noastră. Mister (Sabău) e mai aproape de noi, te ajută cu orice, inclusiv cu probleme pe care unii le au pe-acasă, ușa lui e deschisă 24 din 24. În mare parte, datorită lui se pronunță echipa cum se pronunță. Ne-a găsit locurile în teren, unde ne simțim cel mai bine.
Foarte puțini antrenori de nivelul lui se comportă așa. Dacă el îți oferă tot, trebuie să ai și tu bun simț să nu faci prostii și năzdrăvănii”, a mai spus Nistor pentru gsp.

Dan Nistor și-a făcut debutul în prima ligă din România la Internațional Curtea de Arges. A mai jucat la Pandurii, Dinamo, Universitatea Craiova. Mijlocașul lui U Cluj a evoluat pentru un sezon și în Ligue 1, la Evian.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622