Ce urmează pentru Antonio Conte după incidentul cu Thomas Tuchel. Părerea sinceră a antrenorului italian
Incidentul dintre Antonio Conte (53 de ani) și Thomas Tuchel (48) a fost cap de afiș în presa internațională la finalul săptămânii trecute. Cei doi antrenori au fost la un pas de bătaie pe terenul de fotbal, imediat după derby-ul Londrei dintre Chelsea și Tottenham. Din fericire, jucătorii și ceilalți angajați din staff-urile tehnice au intervenit la timp, iar Conte și Tuchel au fost despărțiți.
„Trebuie să ne respectăm reciproc. Pentru mine s-a terminat acolo!”. Antonio Conte a uitat deja incidentul cu Thomas Tuchel
Premier League este poate cel mai aprins campionat de fotbal al planetei, iar incidentul dintre Antonio Conte și Thomas Tuchel, de duminica trecută, demonstrează din nou miza extrem de uriașă a fiecărui duel.
Imediat după finalul partidei Chelsea – Tottenham 2-2, din runda cu numărul 2 a Premier League, Thomas Tuchel i-a întins mâna lui Antonio Conte, asta după ce în timpul meciului cei doi au avut câteva schimburi de replici. Conte a dat mâna cu Tuchel, după care a vrut să plece către vestiare. Însă, neamțul nu i-a dat drumul la mână și a părut că își dorește să aibă o scurtă discuție cu rivalul său. Din acest punct, lucrurile au fost la un pas să degenereze. Cei doi s-au îmbrâncit ușor, după care jucătorii și ceilalți angajați din staff-urile celor doi au intervenit pentru a-i despărți.
Aceste mici conflicte dintre antrenori nu sunt tocmai o noutate în Premier League. În trecut, Arsene Wenger s-a îmbrâncit cu Jose Mourinho chiar în timpul unui Chelsea – Arsenal. Sau, mai recent, chiar în sezonul trecut, în timpul unui duel Liverpool – Arsenal, Jurgen Klopp și Mikel Arteta și-au aruncat cuvinte grele la marginea terenului și a fost nevoie de intervenția oficialilor pentru a fi despărțiți.
De aceste vechi conflicte a amintit și Antonio Conte, care spune că nu îi poartă pică lui Thomas Tuchel și pentru el disputa s-a încheiat chiar în acel moment, pe terenul de fotbal. De acum înainte, italianul speră ca între el și adversarul său să existe un respect reciproc:
„Nu este nici prima oară şi nici ultima când doi antrenori nu se comportă frumos sau au un dezacord. Cel mai important este că trebuie să mergem mai departe, să ne respectăm reciproc. Iar pentru mine situaţia s-a terminat acolo”, a spus Antonio Conte, în cadrul unei conferințe de presă.
Ce a scris Antonio Conte pe rețelele de socializare după incidentul cu Tuchel
De altfel, italianul a lăsat de înțeles că a trecut peste acel incident imediat după încheierea partidei. Pentru a calma spiritele, Antonio Conte a glumit pe rețelele de socializare, unde a distribuit o poză cu Thomas Tuchel.
După golul de 2-1 marcat de Chelsea, neamțul a alergat de bucurie la marginea terenului, trecând inclusiv pe lângă Conte. Italianul a distribuit imaginea pe rețelele de socializare și a scris:
„Ai noroc că nu te-am văzut. Meritai cu vârf și îndesat să îți pun o piedică și să cazi”, a fost mesajul lui Conte, însoțit de mai multe emoji-uri cu râsete.
De partea cealaltă, Thomas Tuchel a transmis că a fost deranjat de faptul că Antonio Conte nu l-a privit în ochi. Iar din această cauză a refuzat să îi dea drumul la mână:
„Credeam că atunci când doi manageri îşi strâng mâna trebuie să se privească în ochi. Dar el se pare că a avut altă opinie. Nu a fost necesar acel incident, dar multe lucruri nu sunt necesare în fotbal. Și, totuşi, se întâmplă”, a transmis neamțul, după Chelsea – Tottenham 2-2.