Rapid mai pregătește transferuri, cu o săptămână înainte de startul viitorului sezon. În Giulești se agită apele, se pregătește venirea unui nou antrenor, iar șefii încă mai urmăresc să aducă jucători.
Așteptările sunt foarte mari în acest sezon, în Giulești, mai ales după cele 6 transferuri efectuate în această vară. Nu vor fi singurele, cel puțin un alt atacant, dar și un fundaș ar mai fi așteptați la echipă. Au fost și jucători pentru care giuleștenii au negociat intens, dar nu au putut finaliza tranzacția. Unul dintre aceștia a fost brazilianul Yuri, de la CFR Cluj.
A picat tot cu Yuri, știu că presa a spus că cerea 18.000 salariu, dar în realitate a solicitat mult mai mult. Nu ne-am înțeles. Da, l-am vrut și pe Grameni, am discutat cu Gică Hagi. El este tentat să vândă în străinătate. De Manea de la CFR nu am fost interesați, avem deja acoperiți postul de fundaș dreapta, a explicat acționarul Victor Angelescu, la Digisport
Victor Angelescu susține că Rapid are un înlocuitor pentru Adrian Mutu, în cazul în care va alege să plece din Giulești. Totodată, confirmă faptul că „Briliantul” se află pe lista de posibili antrenori ai celor de la Neftchi Baku.
Adi e sub contract cu noi. Are clauză de reziliere. Dacă vreun club se înțelege cu el, poate să plece. Mai mult ca sigur, trebuie să fim informați, să ne contacteze clubul. Adi își stie contractul. E o clauză în oglindă. Aproape de această sumă (n.r. 200.000 de euro). Dacă se achită clauza, trebuie să găsim o soluție. Suntem pregătiți tot timpul. E normal ca tot timpul să te gândești să ai o soluție de avarie. Avem antrenor sub contract acum.
Data trecută, nu cred că exista nicio șansă, când a fost vorba de naționala Nigeriei. Din câte știm, în acest moment este pe acea listă, deci sunt șanse mai mari. Noi suntem mulțumiți de el. Este un antrenor foarte bun. Nu am avut nicio discuție cu Adi pe acest subiect. Nu mi se pare normal nici să-l intreb dacă negociază cu alt club”, a declarat Victor Angelescu, pentru sursa citată mai sus