Ce sumă importantă împart jucătorii de la Corvinul după noaptea magică din Cupa României
Cucerirea Cupei României nu va rămâne nerăsplătită. Conducerea s-a ținut de cuvânt, așa că jucătorii Corvinului vor împărți o sumă importantă.
Cu atât mai mult cu cât au făcut eforturi uriașe pentru a reuși această performanță istorică, după un meci interzis cardiacilor. Totul s-a decis la loviturile de departajare.
Oțelul a condus în două rânduri, dar s-a văzut egalată de fiecare dată. Tensiunea și-a pus atât de mult amprenta asupra lui Dorinel Munteanu, încât a plecat în timpul executării penalty-urilor.
Suma uriașă pe care o împart jucătorii de la Corvinul după câștigarea Cupei României
Lăsând la o parte trofeul în sine și posibilitatea de a lua startul în preliminariile Europa League – cea din urmă chestiune este deocamdată sub semnul întrebării, pentru că vorbim despre un club de drept public și UEFA trebuie să se pronunțe în privința licenței – , Cupa României are și o miză financiară.
FRF a majorat fondul de premiere, suma totală urmând să se ridice la 1,4 milioane de euro. Ca atare, Corvinul va încasa un cec în valoare de 240.000 de euro, căruia i se vor adăuga și bonusurile pentru parcursul din competiție: 4.000 de euro pentru fiecare punct obținut în faza grupelor, 25.000 pentru calificarea în sferturi și 50.000 de euro pentru accederea în semifinale. În total, 351.000 de euro, exact cât a primit și Sepsi, câștigătoarea precedentei ediții.
„Toți banii care vor veni de la Federație vor merge la jucători. Domnul primar le-a făcut o promisiune, așa își arată recunoștința față de ei. Este un club de drept public, nu poate plăti prime mai mari de 600 de lei, deci prima pentru orice meci a fost de 600 de lei la noi. Băieții au luat o parte din banii care au venit de la Federație, când vor mai veni alți bani îi vor împărți, mi se pare un gest foarte frumos făcut de domnul primar”, a declarat antrenorul hunedorenilor, Florin Maxim, nu cu mult timp în urmă, la PlaySport Live.
Dorinel Munteanu, dărâmat după ce Oțelul a ratat Cupa României
La polul opus, Oțelul a obținut doar 5 puncte în grupă, ceea ce înseamnă că a primit 20.000 de euro, plus 25.000 de euro pentru calificarea în sferturi, 50.000 pentru prezența în semifinale, respectiv 10.000 pentru că a jucat finala. 105.000 de euro, în total.
De îndată ce duelul de la Sibiu a luat sfârșit, Dorinel Munteanu a mers la conferința de presă, dar a fost atât de dezamăgit încât și-a găsit cu dificultate cuvintele. „Stau cam prost cu emoţiile, mi-am dorit foarte mult să câştig, pentru echipă. Am avut un sezon de excepţie, dar n-a fost să fie. Nu m-a surprins cu nimic, Corvinul are echipă bună. Jocul a fost echilibrat”, a spus tehnicianul gălățenilor, adăugând că speranțele sale se leagă acum de barajul pentru Europa.