Robert Lewandowski (33 de ani) a ratat din nou șansa de a cuceri „Balonul de Aur”. Mai multe personaje importante din fotbalul mondial îl dădeau pe atacantul polonez drept favorit la câștigarea trofeului, însă în cele din urmă Leo Messi a ieșit învingător. Argentinianul a cucerit al 7-lea „Balon de Aur” și a scris o nouă pagină de istorie.
Robert Lewandoski și Lionel Messi au dat marea bătălie în acest an pentru „Balonul de Aur”. Lupta dintre ei a fost una extrem de strânsă și în ultimele săptămâni din luna noiembrie au avut loc mai multe răsturnări de situație în ceea ce privește favoritul la trofeu.
În cele din urmă, la gala din Paris, Lionel Messi a fost desemnat câștigător, pentru a 7-a oară.
La scurt timp după aflarea veștii, Robert Lewandowski a avut o reacție diplomată și s-a rezumat doar la a-și felicita rivalul prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare:
Felicitări Leo Messi și Alexia Putellas, câștigătorii Balonului de Aur 2021. Felicitări de asemenea tuturor jucătorilor nominalizați. Am câștigat premiul „Atacantul anului” și niciun jucător nu poate câștiga un trofeu individual fără cea mai puternică echipă și fără fani loiali în spate. Vă mulțumesc pentru suport”, scria Lewandowski.
Se pare, însă, că polonezul a fost mai afectat decât a lăsat să pară la prima vedere. Într-un interviu acordat recent presei din Polonia, Lewandowski a dat cărțile pe față și i-a răspuns lui Messi.
Imediat după decernarea trofeului, Messi a spus că Lewandowski ar fi meritat să câștige trofeul în 2020, an în care „Balonul de Aur” nu s-a mai decernat din cauza pandemiei.
Aceste declarații nu i-au picat bine lui Lewandowski, care a spus:
Aș vrea să fie o declarație sinceră, nu doar vorbe goale. Am fost atât de aproape, am concurat cu Messi pentru trofeu… Cu siguranță că îl respect pentru felul în care joacă și pentru că a câștigat premiul. Faptul că i-am făcut concurență arată la ce nivel pot ajunge.
Am fost foarte trist și a fost un lucru bun că nu am avut meci la mijlocul săptămânii, după gală. Nu pot spune că sunt mulțumit de decizia France Football. Dimpotrivă. Mă simt neîmplinit”, a spus Lewandowski, la emisiunea „Moc Futbolu” de pe Kanału Sportowym, din Polonia.
Declarația care l-a dezamăgit pe Robert Lewandowski a fost făcută imediat după decernarea trofeului:
Vreau să-l menționez și pe Lewandowski, a fost o reală onoare să concurez cu el. Cred că France Football ar fi trebuit să-ți acorde ție premiul în 2020. Robert, l-ai meritat! Toată lumea poate să spună asta”, a declarat Messi, după cucerirea celui de-al 7-lea „Balon de Aur”.