Ce spune Man despre şansele lui FCSB de a ajunge în grupele Champions League

25 05. 2024, 17:20

Dennis Man, fostul jucător al FCSB, consideră că Gigi Becali, patronul echipei, își poate îndeplini marele vis de a vedea echipa în grupele Ligii Campionilor. Becali aspiră la această performanță după ce echipa sa a câștigat titlul de campioană.

Dennis Man a mărturisit că s-a bucurat sincer pentru foștii săi colegi de la FCSB și crede că aceștia au capacitatea de a ajunge în grupele competițiilor europene. „Da, am văzut, chiar am vorbit cu câțiva colegi, sunt fericit pentru ei, era și timpul. Crezi că vor reuși să intre în grupele europene? Sperăm, nu știu. Eu cred că da, dacă sunt încrezători în ei, orice e posibil”, a declarat Man în exclusivitate pentru AntenaSport.

Dennis Man și Valentin Mihăilă își prelungesc contractele cu Parma

În paralel, Roel Vaeyens, directorul sportiv de la Parma, a anunțat că atât Dennis Man, cât și Valentin Mihăilă sunt aproape de a-și prelungi contractele cu echipa italiană. Vaeyens a subliniat că cei doi români își doresc să continue la Parma, iar clubul este pregătit să le ofere noi înțelegeri. „La finalul sezonului, munca managerilor nu se încheie. Din contră, ea devine și mai vizibilă. Ne-am pregătit pentru ce urmează. Trebuie să mai avem discuții interne, dar și cu interlocutori din afară și cu siguranță vom fi pregătiți pentru sezonul viitor.

Suntem în negocieri pe mai multe fronturi, nu doar cu Man și Mihăilă. Suntem în negocieri cu agenții lor, ei își doresc să rămână aici și noi vrem să continuăm alături de ei. E doar o chestiune de timp, trebuie să ne mai întâlnim o dată. Când vom avea noutăți, le vom comunica. Eu îmi fac treaba și atunci când sunt noutăți, le comunic. Lucrez cu aceeași metodologie ca și anul trecut. Trebuie să ne și întărim, dar știm deja că formăm o echipă puternică”, a declarat Vaeyens, conform parmalive.com.