Atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic şi-a anunţat, duminică seară. Sportivul în vârstă de 41 de ani a făcut câteva declarații care au scos la iveală o latură şi o pasiune necunoscută a sa.
Discursul de retragere al lui Zlatan Ibrahimovic, de la finalul meciului AC Milan – Verona (3-1), în ultima etapă din Serie A, a fost analizat de jurnaliștii străini. Suedezul a făcut câteva declarații impresionante în timp ce publicul de pe „San Siro“ îl aplauda și îl huiduia în același timp.
Fotbalul m-a făcut să devin bărbat, mi-a făcut cunoştinţă cu oameni pe care nu i-aş fi putut întâlni niciodată, am călătorit în toată lumea datorită fotbalului. De acum adrenalina va fi alta, nu voi mai avea un program strict, de obicei, aşteptam să iau masa cu echipa. Îmi va fi dor de aceste lucruri, de vestiar, dar sunt pregătit să accept situaţia.”, a spus Zlatan Ibrahimovic, dezvăluind astfel cum va fi viața lui după retragerea din fotbal.
Suedezul a vorbit și despre noul rol, după finalul carierei de jucător. El a mărturisit că nu are de gând să părăsească lumea fotbalului. Iată ce are de gând să facă în continuare atacantul retras din activitate:
Nu trebuie să decid prea repede, sunt prea multe emoţii acum. Voi reflecta după această vară. Antrenor sau manager e o mare responsabilitate. Ca antrenor, ai mai puţină libertate decât un jucător de a face ceea ce vrei. Dar nu cred că voi părăsi lumea fotbalului.”, a adăugat celebrul fotbalist.
Fanii au izbucnit în lacrimi la finalul meciului AC Milan – Verona. Iubitorii sportului cu balonul rotund nu se așteptau ca suedezul să anunțe că acesta a fost ultimul sezon din cariera de sportiv. Chiar și jucătorii Milanului au plâns pe gazon la anunțul lui Zlatan Ibrahimovic.
De cealaltă parte, suporterii Veronei care au făcut deplasarea la Milano au început să huiduie. Văzând reacție lor, Zlatan a rostit o replică care l-a făcut celebru: ”Huiduiți, huiduiți… Ăsta e momentul anului pentru voi, când mă vedeți pe mine”.