Ce se întâmplă cu Messi și PSG? Cifrele rușinii absolute, în meciul cu Rennes

Olteanu Ștefan 03.10.2021, 18:08

Ce se întâmplă cu Messi și PSG? Vicecampioana Franței a suportat o nouă umilință usturătoare, după ce a fost învinsă de Rennes cu 0-2 în Ligue 1. Asta în ciuda faptului că pe teren s-au aflat cei mai buni jucători pe care îi are în lot Mauricio Pochettino. Pe lângă Messi, în „primul 11” au mai fost Neymar, Mbappe, Di Maria, Verratti, Marquinos sau Donnarumma.

Misterul Messi și PSG lovește din nou! Ce se întâmplă cu vicecampioana Franței?

Este greu de explicat ce se întâmplă cu Messi și PSG în acest moment. Vicecampioana Franței părea că este în revenire de formă după victoria mare din Champions League, scor 2-0 cu Manchester City, însă acum a fost nevoită să suporte o nouă umilință.
PSG a fost învinsă în deplasare de Rennes, scor 0-2 în runda a 9-a din campionatul Franței.
Însă nu doar eșecul în sine definește rușinea parizienilor. Ci modul în care s-au prezentat pe teren astăzi. PSG a început încă din primul minut cu jucători de sute de milioane de euro, printre care Leo Messi, Kylian Mbappe, Neymar, Marco Verratti sau Angel Di Maria. În ciuda acestor nume colosale, formația antrenată de Mauricio Pochettino nu a reușit să dea nici măcar un șut pe poartă în tot meciul.

În schimb, cei de la Rennes au avut patru șuturi cadrate, dintre care două s-au transformat în goluri. Numărul ocaziilor totale a fost echilibrat, 13 la 12 în favoarea parizienilor, în timp ce posesia balonului le-a aparținut tot oaspeților: 68%.
Este prima înfrângere încasată de PSG în actualul sezon de Ligue 1.

Presa din Franța, primele concluzii: „Neymar, neputincios. Mbappe, risipitor”

Eșecul lui PSG este deja cap de afiș în presa sportivă din Franța. Jurnaliștii de la Get French Football News au încercat să rezume înfrângerea cu Rennes în câteva fraze esențiale:

După o primă repriză în care a dominat, PSG a rămas în pană de idei după pauză și Rennes a luat toate punctele după două lovituri rapide.
Carențele lui PSG sunt mult prea evidente. Neymar a fost neputincios, Mbappe a fost risipitor, Hakimi s-a expus defensiv. Niciun șut pe poartă din partea lui PSG”, au concluzionat jurnaliștii francezi, pe Twitter.

Gaetan Laborde și Flavien Tait au marcat golurile victoriei pentru Rennes, care a obținut a 3-a victorie în campionat.

Prima reacție a lui Mauricio Pochettino: „Este responsabilitatea mea în primul rând”

Antrenorul și-a asumat înfrângerea, însă nu și-a menajat nici jucătorii:

Nu am început foarte bine meciul, dar după startul partidei, cred că am avut cele mai bune 25 de minute ale sezonului. Este păcat că nu am înscris pentru că am primit două lovituri psihologice, cele două goluri marcate înainte și după pauză. Trebuie să analizez acțiunea celui de-al doilea gol, dar este ceva ce nu ar trebui să se întâmple imediat după fluierul de start al reprizei.

Este responsabilitatea tuturor, a mea în primul rând. După cele două goluri a devenit o partidă deschisă cu o echipă încrezătoare și alta foarte frustrată. Nu am reușit să recuperăm, suntem dezamăgiți pentru că nu am reușit să materializăm ocaziile. Ne lasă cu un gust amar.

Nu cred că putem rezuma scorul partidei într-un sistem. Împotriva lui Lyon și lui Manchester City au fost alți jucători, dar acest lucru nu ar trebui să influențeze rezultatul”, a declarat Mauricio Pochettino, la finalul partidei, potrivit Quest France.

Sergio Ramos a devenit cel mai controversat caz de la PSG. Ce a răspuns Pochettino când a fost întrebat de fundaș.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622