Ce presupune un meci la Australian Open, în condițiile climatice actuale. Rafael Nadal a pierdut 4 kilograme într-o singură partidă

Catinca Giosanu 26.01.2022, 18:50
Ce presupune un meci la Australian Open, în condițiile climatice actuale. Rafael Nadal a pierdut 4 kilograme într-o singură partidă

Rafael Nadal s-a calificat în semifinalele Australian Open, după ce l-a învins în cinci seturi pe Denis Shapovalov (14 ATP). Tenismanul spaniol a fost ulterior acuzat că ”primește 100% tratament preferențial” la turneul de Grand Slam.

El a dorit să lămurească lucrurile, așa că a răspuns acuzaţiilor aduse de canadianul Denis Shapovalov, pe care l-a învins foarte greu, marţi, în sferturi de finală la Melbourne.

Rafael Nadal, criticat de tânărul Denis Shapovalov

Ibericul a avut nevoie de patru ore pentru a se califica în semifinale la Australian Open 2022, învingându-l pe mult mai tânărul Denis Shapovalov (Canada), scor 6-3, 6-4, 4-6, 3-6, 6-3.

În startul setului 2, Denis s-a enervat și a avut un schimb de replici cu arbitrul de scaun, Carlos Bernandes. Totul, din cauză că Rafael Nadal şi-a luat prea mult timp înainte de a servi.

Sunteţi toţi corupţi.”, i-a transmis sportivul canadian arbitrului de scaun.

După încheierea primului game al setului 2, Shapovalov a continuat să comenteze. În schimb, Nadal s-a dus la fileu și a purtat o scurtă discuţie cu adversarul său, în speranța că îl va calma.

În ce stare se află ibericul

Antrenorul lui Nadal, Carlos Moya, a declarat că elevul său a slăbit patru kilograme în timpul meciului cu Shapovalov.

A slăbit patru kilograme la finalul meciului. Starea lui de deshidratare era avansată. Este obişnuit să sufere în aceste condiţii. Se pregătise bine, aşa ca nu ne aşteptam ca asta să se întâmple după o oră şi jumătate de joc.

Ne revenim repede după o insolaţie. Nu am fost cu el în această dimineaţă (miercuri – n. r.), dar îmi închipui că a văzut zile mai bune. Ziua suplimentară de odihnă va fi cheia.”, a spus Carlos Moya, pentru postul de radio COPE.

Antrenorul spaniol a mai spus că nu credea că Nadal va ajunge în semifinale ”nici măcar în scenariul cel mai favorabil”. Tenismenul ocupă în acest moment locul 5 ATP. În continuare, el va juca vineri, 28 ianuarie, în semifinale, împotriva italianului Matteo Berrettini (locul 7 ATP).

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622