Jucătoarea română de tenis Simona Halep poate face minuni. Chiar dacă nu prea mai face față la cel mai înalt nivel în tenis, fostul lider mondial a reușit să țină timp îndelungat mingea în aer. Constănțeanca i-a înnebunit pe americani cu noul video.
Marea noastră campioană s-a filmat în timp ce se juca cu mingea de tenis. Ea a lăsat deoparte racheta și s-a jucat cu mingea pentru a ne arăta cât de talentată este.
Actualul număr șapte mondial se pregătește să ia startul competiției US Open. Constănțeanca o va întâlni, luni, în primul tur la US Open pe sportiva ucraineană Daria Snigur, numărul 125 mondial, potrivit programului anunţat de organizatori.
Meciul va fi al doilea de pe terenul Louis Armstrong, după confruntarea de simplu masculin Francisco Cerundolo – Andy Murray, conform news.ro. Duele dintre cei doi jucători de tenis va avea loc începând cu ora 18.00.
Simona Halep are emoții înaintea meciului de pe arena ‘Louis Armstrong’. Sportiva de la malul mării nu s-a mai întâlnit în circuitul profesionist cu Daria Snigur. În plus, ea a trecut recent printr-o accidentare din cauza căreia a fost nevoită să se retragă de la turneul de la Cincinnati.
În cazul în care va reuși să treacă de Daria Snigur, Simona Halep se va duela în turul secund la US Open cu învingătoarea meciului dintre Magdalena Frech (24 de ani, 104 WTA) și Rebecca Marino (31 de ani, 112 WTA).
Specialiștii apreciază că jucătoarea din Constanța va avea o misiune dificilă în primul tur la US Open.
Halep își va adjudeca victoria în minimum de seturi, 2-0, având în vedere experiența clară pe care o are Simona în circuit. Snigur i-ar putea pune puține probleme Simonei datorită stilului său poate mai ‘neortodox’ de joc, cu o alternanță interesantă de lovituri, între slice și drop.
Totuși, experiența și precizia loviturilor de pe fundul terenului din partea Simonei vor prevala în această întâlnire mai facilă pentru româncă de la debutul US Open.”, notează jurnaliștii de la Sportskeeda.com.
Românca a dezvăluit, la rândul ei, ce măsuri a luat înaintea primului meci de la US Open.
O mare parte din pregătirea fizică este dedicată prevenției: protecția gleznelor și a genunchilor, astăzi.”, a scris Simona Halep, pe contul personal de socializare.