Cornel Dinu este unul dintre numele care au o rezonanță specială în fotbalul românesc. Legendarul fotbalist a scris pagini de istorie pentru echipa din ”Ștefan cel Mare”. Ajuns la 72 de ani, Cornel Dinu se simte nedreptățit cu ce pensie a ajuns să aibă în 2021.
Când spui Dinamo gândul te duce imediat la numele legendarului fotbalist Cornel Dinu. Acesta a fost unul dintre cei mai iubiți jucători ai clubului din ”Ștefan cel Mare”. După ce și-a încheiat cariera de fotbalist, Cornel Dinu a devenit unul dintre cei mai reputați antrenori ai României.
Cornel Dinu s-a născut pe 2 august 1948 în orașul Târgoviște. Coincidența face ca marele fotbalist să se fi născut chiar în anul înființării clubului Dinamo al cărei legendă urma să devină. Provenind dintr-o familie de aristocrați Cornel Dinu a primit o educație aleasă.
Cornel Dinu și-a început carieră de fotbalist în anul 1963 la echipa de juniori din orașul natal, Metalul Târgoviște. Din 1966 până în 1983 a jucat în Divizia A, doar pentru Dinamo București. Cornel Dinu a strîns 487 de meciuri și a înscris 56 de goluri în tricoul roș-albilor. În tricoul lui Dinamo, Cornel Dinu a câștigat 6 titluri de campion național și 2 Cupe ale României. În acest timp a jucat pentru echipa națională a României în 75 de meciuri și a marcat 7 goluri. Cornel Dinu a primit de trei ori titlul de „fotbalistul anului”.
Și-a încheiat cariera de fotbalist în anul 1983. Din acel moment și-a dedicat următorii ani exclusiv antrenoratului. A fost mai întâi antrenorul lui Dinamo timp de doi ani. După plecarea de la Dinamo, Cornel Dinu a antrenat echipele CS Târgoviște, ASA Târgu Mureș, Oțelul Galați și Universitatea Cluj.
”Mister” a fost selecționerul echipei naționale a României în 1994. În anul 1996, a revenit la echipa sa de suflet, Dinamo București. Cu Dinu pe banca tehnică, Dinamo a reușit să câștige titlul de Campioană a României în 2000 și 2002, precum și Cupa României în 2000 și 2001.
Ajuns la 72 de ani, după o carieră fabuloasă, Cornel Dinu este foarte nemulțumit de pensia pe care o are. Dinu a făcut câteva declarații în care susține că merită mult mai mult decât cei 6.200 de lei pe care îi primește în prezent, întrucât a avut și funcții de conducere la Dinamo. Dar nu s-a limitat doar la a-și spune nemulțumirea, ci a trimis săgeți către alte personalități din lumea sportului, care au trecut pe la Dinamo și au pensii mult mai mari.
Pensia mea nu este dintre cele nesimțite. Eu am ieșit pe vechiul sistem de pensionare, în 2003, cu 5.000 de lei, și acum pensia mea a ajuns la 6.200 de lei… Eu am avut 40 de ani la Dinamo, cu funcții de conducere…
Și doamna Lipă, și doamna Monica Iagăr, care au stat trei-patru ani președinte la Dinamo, au ieșit la pensie cu 12.000 de lei. Și n-au nici jumătate din anii mei în Ministerul de Interne. Dreptate mioritică… Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”, a declarat Cornel Dinu pentru Fanatik.