Veste bună pentru tricolori înainte de deplasarea de la Lucerna, cu Elveţia. Naţionala din „Ţara Cantoanelor” nu se va putea baza, în duelul cu România, pe unul din cei mai importanţi jucători ai săi. Breel Embolo, atacantul francezilor de la AS Monaco, s-a accidentat pe acest final de sezon şi nu va face parte din lotul Elveţiei pentru dubla cu Andorra şi România.
Clasată pe locul întâi în grupă, datorită golaverajului (8-0), Elveţia va avea nouă noutăţi în lot, faţă de precedenta acţiune din luna martie. Atunci, naţionala din „Ţara Cantoanelor” a trecut fără emoţii, mai întâi de Belarus, scor 5-0, iar apoi de Israel (3-0).
Campion în Grecia, cu Aek Atena, şi câştigător, totodată, al Cupei Greciei, Steven Zuber reprezintă una din surprizele selecţionerului Murat Yakin. După ce nu a mai prins naţionala din martie 2022 şi nu a făcut parte din lotul deplasat la Campionatul Mondial din Qatar, fundaşul lateral Jordan Latomba a reintrat în planurile lui Murat Yakin.
Un alt fotbalist care nu mai fusese convocat din martie 2022, dar a prins acum naţionala, este atacantul lui Basel, Andi Zeqiri. Ullises Garcia, prezent pentru ultima oară la selecţionata Elveţiei în noiembrie 2021, a primit, de această dată, telegrama de convocare. Lor li se alătură şi Mvogo, Aebischer, Kobel, Schaer şi Shaqiri, toţi absenţi la precedentele două partide din preliminariile pentru EURO 2024.
Selecţionerul Murat Yakin se arată foarte încrezător înainte de jocurile cu Andorra şi România, dar cere concentrare maximă din partea elevilor săi. Acesta e mulţumit de cum a arătat naţionala Elveţiei în 2023 şi speră că jucătorii săi vor continua pe acelaşi drum.
Am început bine preliminariile și vrem să obținem alte puncte importante. Pentru asta trebuie să fim pe deplin concentrați împotriva oricărui adversar, să ne dorim victoria și să arătăm concentrarea necesară. La fel ca noi, România a adunat șase puncte din primele două meciuri”, a explicat selecţionerul Elveţiei.
Portari: Gregor Kobel (Borussia Dortmund), Yvon Mvogo (FC Lorient), Yann Sommer (Bayern Munchen)
Fundași: Manuel Akanji (Manchester City), Eray Comert (Valencia), Ricardo Rodriguez (Torino FC), Nico Elvedi (Borussia Moenchengladbach), Edimilson Fernandes (Mainz), Ulisses Garcia (Young Boys Berna), Jordan Lotomba (OGC Nice), Fabian Schaer (Newcastle United), Cedric Zesiger (Young Boys Berna)
Mijlocași/Atacanți: Michel Aebischer (Bologna), Zeki Amdouni (FC Basel), Breel Embolo (Haris Seferovic) (Monaco/Celta Vigo), Remo Freuler (Nottingham Forest), Xherdan Shaqiri (Chicago Fire), Djibril Sow (Eintracht Frankfurt), Uran Bislimi (Lugano), Renato Steffen (Lugano), Ruben Vargas (Augsburg), Granit Xhaka (Arsenal Londra), Denis Zakaria (Chelsea), Steven Zuber (AEK Atena), Andi Zeqiri (FC Basel)