Simona Halep a transmis un mesaj, prin intermediul rețelelor sociale, după ce a fost nevoită să renunțe la turneul de la Oieras.
Simona Halep primise un wild card din partea organizatorilor turneului de la Oeiras, programat în perioada 15-21 aprilie, pe care, inițial, sportiva l-a acceptat.
Printr-un mesaj postat pe Instagram, Simona Halep a dezvăluit faptul că are nevoie de mai mult timp pentru a se obișnui cu antrenamentele, după revenirea în circuit, acesta fiind motivul pentru care a ales să nu mai participe la turneul de la Oeiras.
„Schimbare de planuri! Corpul meu îmi spune că are nevoie de mai mult timp pentru a se obişnui cu revenirea la antrenamentele complete. Nu vreau să mă grăbesc cu revenirea mea, aşa că nu voi juca la Oeiras săptămâna viitoare”, a scris Simona Halep, pe Instagram.
Următorul turneu la care va participa Simona Halep este Mutua Madrid Open, programat în perioada 23 aprilie – 5 mai.
De la revenirea în circuit, „Simo” a participat la un singur turneu, Miami Open, unde a fost eliminată încă din primul tur de Paula Badosa, scor 1-6, 6-4, 6-3.