Echipa sa se topește zi după zi, iar Regele asistă la spectacol din spatele unei măști și a unui geam.
Viitorul pare acum doar trecut. Campioana de acum patru ani poate retrograda, ceea ce dezvăluie alte două probleme. Întâi, că într-un fotbal sănătos nu iei campionatul și după patru ani pici. Apoi, că dacă se năruie până și proiectul Viitorul, înseamnă că în fotbalul nostru chiar nu se mai poate face nimic!
Cu doi ani în urmă, chiar și numai cu unul, te uitai pe program să vezi când joacă Viitorul, să-ți faci timp pentru acel meci. Era fotbal frumos! Stilul atrăgea, mesajul atrăgea și el. Creștem fotbaliști, promovăm masiv tineri, îi plantăm printre doi-trei experimentați, care sunt tot pe stilul nostru, iar la meciurile noastre chiar ai ce să vezi. Ni se fâlfâie de regula U21, noi mereu avem pe teren cam 4-5 băieți care să îndeplinească criteriul, sigur că mai și vindem, de regulă în câștig frumușel. Loturile naționale sunt pline cu de-ai noștri și printre altele, așa, ca să nu ne plictisim, mai luăm campionate, jucăm finale de Cupă, câștigăm Supercupa. Totul din pricepere, dar mai ales din pasiune, din entuziasm.
Viitorul 2021 nu joacă nici măcar prost, mai degrabă se poate spune că nu mai joacă nicicum. Și nimic. Băieții de pe Litoral au mai mereu mingea, dar parcă după ce-o câștigă, uită s-o folosească. N-au ocazii, macină în gol și uite-așa, pierd meci după meci și ajung pe loc de baraj, deși oamenii, obișnuiți cu ei în alt ambalaj, regretă că nu-i întâlnesc prin playoff. O fi stricat jucăria spaniolul de astă-toamnă? Posibil, dar apoi a venit Rednic, experiență mare, fotbal mult prin sertarele minții. Niciun fel de salt! Iar Cătălin Anghel, mereu încruntat, pare un spectator neputincios la toată această cădere în gol, care nu mai e nici pasă proastă, nici lipsă de formă, ci pur și simplu prăbușire.
Sigur, apar Grameni, Pitu, Andronache, mai sunt câțiva pe-acolo, și ni s-ar putea explica, pe înțelesul nostru, că menirea Viitorului asta e, să producă jucători. Însă e doar asta? Pentru produs jucători, există Academia. Însă pentru ca rotundul să fie complet, e nevoie de prima echipă a Viitorului ca rampă de lansare. Se pot vinde Iancu sau Lukkassen, că sunt maturi. Însă pentru ca să se poată vinde puștimea, e nevoie de o echipă bună, în care ei să joace. Doar în acest fel iei pe ei un milion-două. Altfel, îi vinzi de la 17 ani, cu o sută de mii, și te autointitulezi pepinieră. Și-atât! Nu și club de performanță. Din pepiniere se vinde doar puietul de brad. Brazii falnici sunt în pădure.
De vreo patru-cinci ani Hagi tot spune că va trage pe dreapta. Uite că acuma a tras. Obosit, poate, să antreneze echipa mare în sute de meciuri, să fie mereu prin deplasări și să aibă grijă și de Academie. Acum, televiziunile ni-l arată după acel geam și după acea mască, iar prin târg a început să umble și vorba c-ar avea și niște probleme de sănătate. Să sperăm că nu! Și că e doar obosit și sastisit să strige la jucători, să se certe cu arbitrii, să facă spectacol în conferințele acelea lungi de presă, el singur în fața unui buchet de microfoane, pornind discuția de la un aut nedat în minutul 34 și ajungând să se lupte cu Federația, cu Liga, cu globalizarea, cu FIFA și UEFA, cu Politicul, cu toată lumea.
Gică Hagi lipsește acut din peisaj, așa cum lipsește și fotbalul din peisajul echipei sale. Însă până când?