Ce lovitură a dat Real! Bellingham, al trei gol consecutiv în UCL.
Jude Bellingham a fost transferat de Real Madrid, în această vară, de la Borussia Dortmund, pentru 103 milioane de euro.
Jude Bellingham și-a făcut simțită prezența, pe tabela de marcaj, și în partida Braga – Real Madrid, din grupele Champions League. Mijlocașul, în vârstă de 20 de ani, a majorat avantajul madrilenilor la 2-0.
Bellingham se dovedește a fi un transfer extrem de inspirat făcut de Real Madrid, având în vedere că se află la al treilea meci consecutiv, din UCL, în care marchează. Totodată, a dat opt goluri și două assisturi în nouă meciuri de La Liga.
Echipele de start de la Braga – Real Madrid:
Braga: Matheus – Mendes, Serdar, Niakate, Borja – Carvalho, Zalazar, Al Musrati – Horta, Banza, Djalo
Real Madrid: Kepa – Carvajal, Rudiger, Nacho, Fran Garcia – Valverde, Modric, Camavinga – Rodrygo, Bellingham, Vinicius
„Staff-ul de la club şi de la nivel internaţional mi-a dat libertatea de a juca aşa cum vreau. După acest mare transfer, trebuie să arăt că pot să dau randament, fie că e vorba de un gol sau de o pasă de gol.
Acesta este clubul unde vreau să îmi petrec următorii 10-15 ani din viaţă. Când te întâlneşti zilnic cu jucători cu o astfel de mentalitate şi calitate, treci la un nivel superior din punct de vedere mental, fizic şi tehnic”, a spus Jude Bellingham, recent, despre cum se simte la Real Madrid.