România s-a calificat la EURO 2024, după opt ani de absență de la un turneu final. Anul 2023 a fost unul perfect pentru echipa națională.
Am terminat neînvinși, pe primul loc, cu un avans de cinci puncte, într-o grupă din care au mai făcut parte Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra.
În Germania ne vom duela cu Belgia, Slovacia și una dintre echipele din playoff-ul B al Națions League: Ucraina, Islanda, Bosnia și Herțegovina ori Israel.
În campania de calificare al EURO, România l-a avut căpitan pe Nicolae Stanciu. Fotbalist în Arabia Saudită, la Damac, fotbalistul ce a fost cândva cel mai scump jucător vândut direct din campionatul România, a dezvăluit care este sentimentul ce apare atunci când este căpitanul naționalei.
”Sunt meciuri în care cântă stadionul cu tine și parcă îți dau lacrimile de bucurie! (n.r. Ce înseamnă să fii căpitanul echipei naționale?) E un sentiment de mândrie, de onoare.
Nu m-am gândit niciodată că pot să ajung să port banderola la echipa națională. Tot ce vreau e să fiu un exemplu pentru colegii mei”, a spus Nicolae Stanciu pentru sport.ro.
Grupa A: Germania, Scoția, Ungaria, Elveția
Grupa B: Spania, Croația, Italia, Albania
Grupa C: Slovenia, Danemarca, Serbia, Anglia
Grupa D: Olanda, Austria, Franța, câștigător play-off A (Țara Galilor – Finlanda / Polonia – Estonia)
Grupa E: Belgia, Slovacia, România, câștigător play-off B (Bosnia și Herțegovina – Ucraina / Israel – Islanda)
Grupa F: Turcia, Portugalia, Cehia, câștigător play-off C (Georgia – Luxemburg / Grecia – Kazahstan)
17 iunie, ora 16:00: ROMÂNIA – Play-off B (Allianz Arena, Munchen)
22 iunie, ora 22:00: Belgia – ROMÂNIA (Rhein Energie, Koln)
26 iunie, ora 19:00: Slovacia – ROMÂNIA (Waldstadion, Frankfurt)