Cristi Chivu îşi va continua munca de la Centrul de Copii şi Juniori al lui Inter Milano. Fostul fundaş al naţionalei României va conduce şi în sezonul viitor echipa sub 19 ani a clubului de pe „Giuseppe Meazza”.
Chivu a avut deja mai multe runde de discuţii cu noul şef al departamentului juvenil de la Inter, Massimo Tarantino, şi a confirmat că îşi doreşte să îşi păstreze postul. Potrivit informaţiilor furnizate de jurnaliştii de la celebra publicaţie „Gazzetta dello Sport”, actele nu au fost încă parafate, dar cele două părţi au un acord verbal.
Jurnaliştii din „Cizmă” titrează că urmează, în curând, să fie încheiat contractul, iar înţelegerea ar urma să fie valabilă doar pe un an de zile.
După ce în 2022 a reuşit să câştige Lo Scudetto, Inter Primavera a avut un sezon dezamăgitor. Elevii lui Chivu au ratat toate obiectivele. Inter Primavera nu a reuşit să obţină biletele pentru playoff, iar în Cupă a fost eliminată în semifinale, de Fiorentina.
În martie, când echipa mare a lui Inter trecea printr-o formă nefastă, iar Simone Inzaghi tremura pentru postul său, presa din Italia a scris că tehnicianul român este una din variantele luate foarte serios în calcul de şefii milanezi pentru înlocuirea lui Inzaghi.
Cu Chivu pe teren, în 2010, Inter Milano reuşea o triplă istorică: Campionat, Cupă şi Liga Campionilor. Revenită în ultimul act al Champions League, după o aşteptare de 13 ani, gruparea de pe „Giuseppe Meazza” a fost nevoită să se recunoască înfrântă la Istanbul, de Manchester City, scor 0-1.
Diferenţa a fost făcută de golul spaniolului Rodri, desemnat de UEFA drept cel mai bun jucător al sezonului 2022-2023. În echipa sezonului şi-au făcut loc şapte jucători ai lui City, doi ai lui Real Madrid şi doi ai lui Inter Milano. Bastoni şi Federico de Marco sunt cei doi jucători ai nerrazurilor incluşu în unsprezcele ideal.