Gică Hagi împlinește sâmbătă, 5 februarie, 57 de ani, iar în pragul aniversării sale și-a făcut cadou la Farul Constanța doi jucători pe care el i-a lansat în fotbalul mare. Este vorba despre Gabriel Iancu (27 de ani) și Dragoș Nedelcu (24 de ani), ambii veniți după câte o experiență neplăcută în afara granițelor.
Farul Constanța, formația patronată de Gică Hagi, este din nou în prim-planul fotbalului românesc și în acest sezon are șanse mari să prindă playoff-ul, iar în pragul zilei sale de naștere, Hagi a ales să își facă un cadou inedit. În urmă cu câteva zile, Farul Constanța a oficializat transferurile lui Gabriel Iancu și Dragoș Nedelcu. Ambii fotbaliști au fost crescuți de Academia Hagi și ulterior lansați în fotbalul mare, însă ultimele lor experiențe din afara granițelor nu au fost tocmai reușite.
Astfel, Gică Hagi, care este recunoscut pentru capacitatea sa de a-i revitaliza pe jucători, a decis să le întindă o mână de ajutor. Gabi Iancu a fost adus de la Akhmat Grozny, din Rusia, în timp ce Dragoș Nedelcu nu a mai fost dorit de Fortuna Dusseldorf, din Germania.
Am zis că e momentul să fim sensibili, pentru că i-am crescut aici și să îi ajutăm. Dar și ei să ne ajute pe noi! Iancu a mai făcut asta o dată. A devenit cel mai bun marcator și pasator din România. Iar Nedelcu era cel mai bun închizător din prima ligă cât a fost la noi. Sperăm să-și recapete forma și poziția de mijlocaș defensiv.
Sunt doi jucători valoroși, care ne pot ajuta să intrăm în play-off. Dar trebuie să fie concentrați 100% până în vară. E imposibil să ținem salariile pe care Nedelcu sau Iancu le au, dar vom vedea ce va mai fi în viitor”, a transmis Gică Hagi.
Dragoș Nedelcu este în continuare sub contract cu FCSB, unde are șanse să revină la vară, atunci când îi va expira împrumutul. Gigi Becali a furat startul și a fost primul care a anunțat împrumutul mijlocașului său la Farul. De asemenea, finanțatorul FCSB a dezvăluit că i-a pus fotbalistului și o clauză specială în contract, iar dacă Hagi îl va folosi împotriva echipei sale va trebui să plătească 100.000 de euro.
Gică Hagi s-a abținut să comenteze cu privire la clauza respectivă, însă l-a avertizat subtil pe Nedelcu:
Nu știu ce clauză e în contractul lui Nedelcu. Dar oricum nu îi garantează nimeni lui că va juca toate meciurile. El trebuie să muncească pentru un post de titular”, a mai declarat antrenorul Farului, la conferința de presă premergătoare partidei cu Chindia Târgoviște.
Mijlocașul de 24 de ani s-a declarat încântat de oportunitatea care i-a ieșit în cale și recunoaște că nu a stat prea mult pe gânduri atunci când a aflat că Farul îl dorește:
O să fie foarte frumos. Este principalul motiv pentru care m-am întors. Îmi doresc să facem lucruri frumoase împreună și să ne îndeplinim obiectivele.
Ar fi un vis de mic copil (n.r. – să câștige un trofeu la Constanța). Aici am crescut. Îmi doresc să fac oamenii fericiți prin jocul meu și să îmi ajut echipa cât mai mult”, a spus Nedelcu.
Întrebat dacă se gândește să revină la națională, unde are deja 6 apariții, Nedelcu a răspuns:
Da, îmi doresc să joc bine, în primul rând, să fiu sănătos. Iar restul lucrurilor vor veni după aceea”.