Lili Sandu și Bogdan Stelea au trăit o frumoasă poveste de iubire în urmă cu mulți ani. Cei doi au rezistat șapte ani împreună. Relația lor s-a destrămat din cauza geloziei fostului mare portar al echipei naționale de fotbal.
Artista din Tulcea recunoaște că a avut de câștigat de pe urma relației cu fostul fotbalist român.
Bogdan Stelea, jucător prezent cu naționala României la mai multe ediții de Campionat Mondial și Euro, s-a despărțit de Lili Sandu în iarna anului 2005. Fostul mare portar era foarte gelos, motiv din cauza căruia nu a mai ajuns să o ducă la altar pe fosta cântăreață, deși ei erau deja logodiți. Fanii au avut un șoc când au aflat că relația lor a luat sfârșit, mai ales că Stelea a divorțat de fosta soție pentru a se căsători cu Lili Sandu.
Fostul fotbalist și-a refăcut viața la scurt timp după ce s-a separat de Lili Sandu. El s-a căsătorit cu Mirela Popa, dar nu a rezistat nici lângă aceasta prea mulți ani. Cei doi și-au spus adio în aprilie 2014.
Lili Sandu și-a găsit liniștea în brațele lui Silviu Țolu. Ea recunoaște însă că a devenit și mai cunoscută decât era la vremea respectivă datorită relației cu Bogdan Selea.
Nu pot să fiu ipocrită să nu recunosc, aveam 19-20 de ani, eram destul de cunoscută, dar relația cu Bogdan mi-a adus o notorietate aparte.”, a mărturisit fosta cântăreață, în cadrul unui podcast găzduit de Jorge..
Vedeta tv a mai spus că vorbește și în prezent cu fostul portar al Naționalei. Mai mult, ea spune că au prieteni comuni și s-a întâmplat să iasă în locuri în care era și Bogdan Stelea.
Am mai păstrat legătura, chiar noi avem prieteni comuni, am ieșit împreună unde era și Bogdan.”, a continuat ea.
Silviu Țolu, actualul iubit al frumoasei prezentatoare de televiziune Lili Sandu, îl cunoaște și el pe Bogdan Stelea. El chiar a spus că a jucat fotbal împreună cu fostul fotbalist.
Eu văd normalitate în asta, fiecare și-a văzut de viața lui, mi se pare normal. Sunt niște oameni care au făcut parte din viața ta, de ce să ai resentimente de genul ăsta?”, a mai spus Lili Sandu.
Chiar dacă au trecut mai mult de zece ani de când s-a separat de Bogdan Stelea, prezentatoarea tv s-a păstrat într-o formă de invidiat, după cum arată galeria foto.