Ce arbitru va conduce meciul România – Israel. Este unul dintre cei mai importanți centrali din Europa

Cristian Stan 06.09.2023, 17:55
Ce arbitru va conduce meciul România – Israel. Este unul dintre cei mai importanți centrali din Europa

România – Israel se dispută sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 21:45, în etapa cu numărul 5 din preliminariile pentru EURO 2024.

Centralul partidei de pe Arena Națională va fi slovenul Slavko Vincic (43 ani), ajutat de cei tușierii conaționali, Tomaž Klančnik (40 ani) și Andraž Kovačič (37 ani). Al patrulea oficial a fost delegat Matej Jug (42 ani).

Brigadă slovenă la meciul naționalei cu Israel

România și Israel sunt adversare directe pentru un loc la Campionatul European de Fotbal din 2024, unul ce se va organiza în Germania. La capătul primelor 4 etape, tricolorii au acumulat 8 puncte, sunt neînvinși, în timp ce adversarii de pe data de 9 septembrie au bifat 7 puncte, din tot atâtea partide. Spre deosebire de naționala noastră, elevii conduși de Alon Hazan au pierdut cu Elveția, scor 3-0.

Slavko Vincic va conduce partida România – Israel, conform Prosport. Arbitru cu ecuson FIFA din anul 2010, slovenul a mai fost la centru la o partidă a tricolorilor o singură dată, pe 18 noiembrie 2014. La acea dată, România s-a impus cu scorul de 2-0 în amicalul cu Danemarca, meci în care Claudiu Keșeru a semnat o dublă. Printre altele, acesta a arbitrat finala UEFA Europa League din 2022, una câștigată de nemții de la Eintracht Frankfurt, la loviturile de departajare, contra scoțienilor de la Glasgow Rangers.

România și Israel s-au înfruntat ultima oară în martie anul trecut. A fost un meci amical, programat la Netanya, unul care s-a încheiat la egalitate, scor 2-2. Pentru România au punctat Alexandru Cicâldău și Dennis Man, în timp ce pentru Israel a punctat Munas Dabbur, autor al unei duble.

Lotul României pentru duelurile cu Israel și Kosovo:

PORTARI
Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 3/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0)

FUNDAȘI
Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 11/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 23/2), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 19/1), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 7/0), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Mario Camora (CFR Cluj, 10/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 28/2)

MIJLOCAȘI
Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 1/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 12/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 11/0), Darius Olaru (FCSB, 11/0), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 30/4), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 60/12), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 46/2), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 12/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 9/1), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 26/2), Florinel Coman (FCSB, 7/0), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 12/3)

ATACANȚI
George Pușcaș (Genoa | Italia, 36/10), Denis Alibec (Muaither | Qatar, 31/3), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0)

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622