UEFA ar fi luat hotărârea finală cu privire la situația din grupa României pentru preliminariile Euro 2024. Presa de la Ierusalim a dezvăluit datele la care s-ar putea juca meciurile Israelului.
În urma atacului lansat de gruparea paramilitară palestiniană Hamas, meciurile cu Elveția și Kosovo pe care „Țara Sfântă” ar fi trebuit să le dispute în octombrie au fost amânate pentru luna viitoare. Primul va avea loc pe 15 noiembrie, dar asupra celuilalt încă planează misterul.
Publicația Sport5 susține că acesta va avea loc pe 12 noiembrie, caz în care Israel s-ar afla în situația de a disputa patru partide – inclusiv cea cu România – în decurs de doar nouă zile. Federația ar fi încercat s-o mute pe cea cu Kosovo în decembrie sau chiar martie anul viitor, dar nu ar fi avut sorți de izbândă.
„Încercarea Federației de Fotbal din Israel de a muta meciul cu Kosovo în decembrie sau martie 2024 a eșuat. Conform unor surse apropiate de acest caz, UEFA a schimbat data, iar meciul se va juca pe 12 noiembrie, la Priștina”, a transmis sursa citată. Prin urmare, programul ar urma să arate astfel:
Cum țara se află în continuare în stare de război și este puțin probabil ca lucrurile să revină la normal până luna viitoare, jurnaliștii israelieni au speculat pe seama locurilor de disputare ale meciurilor cu Elveția și România. Acestea ar putea fi mutate fie în Cipru, fie în Grecia.
Cât despre cel cu Kosovo, ambele combatante s-ar putea confrunta cu probleme în privința convocărilor: există riscul ca echipele de club să nu le permită jucătorilor să meargă la naționale.
„Nu va fi o dată oficială UEFA, astfel că echipele naționale pot întâmpina dificultăți la convocări. Cei mai mulți fotbaliști din Kosovo joacă în afara țării, iar fotbaliștii cei mai importanți ai Israelului evoluează și ei tot în străinătate”, au scris israelienii.
În momentul de față, România conduce grupa I a preliminariilor Euro 2024, cu 16 puncte și unul avans față de ocupanta locului secund, Elveția, în timp ce „Țara Sfântă” completează podiumul, cu 11 puncte. Pe următoarele trei locuri se află Kosovo, Belarus și Andorra.