Cazul lui Octavian Popescu (19 ani) a ajuns subiect național, după ce tânărul atacant a evoluat doar 11 minute în amicalul Israel – România 2-2. Cel mai în formă fotbalist al celor de la FCSB nu jucase prea mult nici în disputa amicală anterioară, cu Grecia, când a fost trimis pe teren pentru ultimele 29 de minute. În acest context, Gigi Becali a pornit din nou atacurile la adresa selecționerului Edi Iordănescu. Iar surprinzător este că anumiți oameni de fotbal din România îi dau dreptate lui Becali.
Cu doar 40 minute jucate adunat în amicalele cu Grecia și Israel, Octavian Popescu a ajuns subiect național, iar cazul său a fost comentat de mai multe personaje importante din lumea fotbalului românesc. După disputa cu Grecia, în care a evoluat 29 de minute, a fost liniște. Însă, la partida din Netanya, Israel, se aștepta ca Octavian Popescu să primească mai multe minute sau chiar să fie titular. Totuși, Edi Iordănescu a preferat o linie ofensivă formată din Man, Cicâldău și Mihăilă, care s-au aflat în spatele atacantului Andrei Ivan.
Octavian Popescu a intrat în teren abia în minutul 80, în locul lui Darius Olaru, și avut 11 minute la dispoziție pentru a-și arăta calitățile.
La o zi după meci, pe 30 martie, Gigi Becali a răbufnit și l-a atacat în termeni duri pe Edi Iordănescu. Finanțatorul FCSB l-a acuzat pe selecționer de „răutăți” și de faptul că „nu știe fotbal”. De asemenea, Becali l-a comparat în repetate rânduri pe Octavian Popescu cu Lionel Messi și a lăsat de înțeles că preferă să fie adus un alt selecționer la echipa națională decât ca jucătorul său să fie ținut rezervă.
Deși declarațiile lui Gigi Becali au părut oarecum deplasate, câteva nume importante din fotbalul românesc i-au dat dreptate acestuia.
Bogdan Stelea, fost mare goalkeeper al echipei naționale și membru al „Generației de Aur”, a declarat:
Eu spun clar. Trebuia să-i dea mai multe minute lui Octavian Popescu. Dacă te gândești că joacă slab, nu-l mai bagi niciodată.
E ultimul lucru pe care eu mi-l doresc vreodată, să-i dau dreptate lui Gigi Becali. Dar eu îi dădeam mai multe minute lui Octavian Popescu. O spun clar, da”, a transmis Bogdan Stelea, la Digi Sport.
În continuare, fostul mare portar a spus că lui Tavi Popescu i-ar trebui acordată aceeași încredere de care au beneficiat și jucători legendari precum Balaci, Dobrin sau Hagi:
Toți marii jucători care au fost și au făcut carieră la echipa națională au fost jucători cărora li s-a dat încredere de tineri. Luați-l pe Balaci, pe Dobrin, pe Hagi. Luați pe cine vreți.
Are calitate, a arătat în campionat”, a mai declarat Stelea.
Aflat în studioul Digi Sport, Ion Crăciunescu, fost mare arbitru al României, a avut aceeași părere cu Bogdan Stelea și, de asemenea, i-a dat dreptate lui Gigi Becali:
Da, are dreptate (n.r. – Gigi Becali). Tavi Popescu trebuia să joace mai mult. Dacă nu-l folosești acum, atunci când?”, a fost și comentariul lui Ion Crăciunescu.
Opt goluri și trei pase decisive a reușit Octavian Popescu în acest sezon la FCSB. El este unul dintre cei mai în formă jucători din lotul lui Toni Petrea.
Delir în direct, la TV. Octavian Popescu a fost comparat cu Mbappe.