Ana-Maria Popescu a reacționat la scurt timp după ce a apărut informația conform căreia scrimera Maria Boldor a fost depistată pozitiv la Ostarină, o substanță interzisă încă din 2008 de WADA. Fosta mare campioană a acestui sport „se agață” de posibilitatea ca proba B să fie negativă și astfel acest scandal să se dovedească a fi doar o „alarmă falsă”.
Maria Boldor este legitimată la CSA Steaua, clubul la care a scris istorie și Ana-Maria Popescu. Când a fost întrebată despre acest subiect, aceasta din urmă a lăsat de înțeles că dopajul în acest sport nu prea își are rostul. Din acest motiv, ea speră să fie vorba în cele din urmă doar despre un „fals pozitiv” la proba A.
„Nu pot să comentez nimic, nu pot să-mi dau seama. Așteptăm cu toții proba B, să fie analizată. Până atunci nu este nimic de zis.
Eu întotdeauna am spus despre dopajul în scrimă… eu am cunoștință de un singur caz, petrecut prin 2012. Eu mereu am spus că nu știu să se fi inventat substanța care să te facă să gândești mai repede.
Sperăm să fi fost doar o sperietură, proba B să fie negativă. Partea de educație în acest sens ar trebui să fie din ce în ce mai prezentă”, a spus Ana-Maria Popescu potrivit sport.ro.
„Ostarina este o substanță nespecifică, încadrată la secțiune de steroizi anabolici androgeni, iar efectul este anabolizant. Cazul este în curs de gestionare, iar noi suntem autoritatea de gestionare a rezultatelor. A fost în planul nostru de control doping, era și acest control doping în afara competiției”, a spus Gabriela Andreiașu, director general al ANAD, citată de gsp.ro.
De asemenea, surse din interiorul Federației Române de Scrimă au confirmat că proba A a ieșit pozitivă și și-au manifestat surprinderea față de această veste, pe care o consideră neverosimilă.
„Proba A este pozitivă, acum a cerut reanalizare probei. Ne-a surprins pe toți, nu cred să fi făcut așa ceva. În scrimă dopajul nu ajută”, au spus sursele respective, tot pentru GSP.
Nu este primul caz de dopaj din familia Boldor. Anul trecut, sora Mariei, Alexandra, care practică de asemenea scrima, însă nu la același nivel de performanță, a fost depistată pozitiv la cocaină în timpul unei competiții. Ea a primit astfel o suspendare de patru ani, întrucât a fost vorba despre o substanță de abuz.