Caz halucinant la meciul din Cupa României: Comisia lui Vassaras a delegat la meci un arbitru care e coleg la penitenciar și prieten cu jucătorii uneia dintre echipe. Exclusiv

Emanuel Roșu 02.08.2023, 12:35

Delegare greu de înțeles la derby-ul Vasluiului din Cupa României!

E tensiune în oraș înaintea jocului direct dintre CSM Vaslui și Rapid Brodoc, din turul 1 al competiției. Rivalitatea dintre cele două adversare atinge cote care nu puteau fi nici măcar imaginate în urmă cu câteva săptămâni. Cele două cluburi de Liga a 3-a au fost învrăjbite de o delegare inexplicabilă a Comisiei Centrale de Arbitri.

Dacă la centru a fost trimis un arbitru din Iași, Andrei Apreutesei, la tușe vor oficia Cosmin Vițelaru și Dragoș Ploae, ambii din Vaslui.

Brodoc, echipa unui cartier al orașului, îl contestă vehement pe Vițelaru. Acesta e coleg la penitenciarul Vaslui cu câțiva dintre jucătorii de la CSM, precum și cu delegatul clubului. Conducerea Rapidului vasluian a cerut măsuri și a amenințat cu memorii, dar n-a avut succces și brigada a rămas „în picioare”, conform hotărârii inițiale.

„Vă dați seama în ce situație penibilă au fost puși cu toții? Imaginați-vă că se întâlnește Vițelaru la supermarket cu cineva de la CSM și sunt surprinși înaintea meciului râzănd împreună sau făcând glume. Poate să-i pozeze oricine și să apară imaginea pe net. Vă dați seama la ce suspiciuni sunt expuși?”, a atras atenția un apropiat al lui Rapid Brodoc contactat de PlaySport.

„Era atât de simplu să fie evitată toată nebunia asta… Cum s-au trimis arbitri din localități diferite și la alte dueluri între echipe din același oraș, puteau să facă la fel și acum. E aberant ce s-a întâmplat”, a mai precizat bărbatul.

Penitenciarul Vaslui, unde lucrează tușierul Vițelaru și mai mulți jucători de la CSM, e unul dintre cei mai mari angajatori ai orașului, cu aproape 500 de cadre. Și arbitrul asistent de nivel internațional Ovidiu Artene apare pe statul de plată al acestei instituții.

Caz halucinant la meciul din Cupa României: Comisia lui Vassaras a delegat la meci un arbitru care e coleg la penitenciar și prieten cu jucătorii uneia dintre echipe. Exclusiv

Brodoc și CSM, rivalitate și fraternitate

Ambele susținute cu sume importane de Primăria Vaslui, Rapid Brodoc și CSM au o rivalitate cu totul nouă. Cele două cluburi au același om de media și au împărțit fără probleme resurse comune în ultimul an.

Brodoc, intrată în C anul trecut, are șanse mari să piardă prim-planul în oraș odată cu promovarea lui CSM Vaslui. Echipa finanțată exclusiv de primărie a dominat autoritar Liga a 4-a și a înregistrat 20 de victorii în tot atâtea meciuri în sezonul regulat. A avut un golaveraj impresionant, 104 la 13, și a terminat campionatul cu 19 puncte avans față de locul 2.

Și în playoff a reușit 6 victorii în 6 meciuri, apoi a bătut-o cu 7-3 la general pe Moldova Cristești din Iași, în barajul pentru L3. Cel mai cunoscut jucător de la CSM este atacantul Vasile Buhăescu, trecut în ultimul an pe la Steaua și Dinamo. Buhăescu, originar din județul Vaslui, a ajuns la echipă în ianuarie, după ce s-a certat cu Ovidiu Burcă și a fost înlăturat din lotul lui Dinamo. În carieră, a jucat la nivelul Ligii 1 pentru FC Vaslui, Juventus București sau Petrolul.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622