Emil Săndoi, noul selecționer al reprezentativei U21 a României, a anunțat cum arată lotul convocat pentru amicalele din luna septembrie. Oficialul a convocat câte doi jucători de la FCSB, CFR Cluj și CSU Craiova.
Echipa națională de tineret a României va disputa două partide amicale în luna septembrie contra reprezentativelor similare din Spania și Țările de Jos. Ambele meciuri ar fi trebuit să aibă loc pe arena Dr. Constantin Rădulescu, însă planurile s-au schimbat din cauza gazonului care nu arată deloc bine.
Federația Română de Fotbal (FRF) a stabilit, în cele din urmă, că amicalul împotriva batavilor se va juca pe Cluj Arena.
Programată inițial pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, partida de pregătire a naționalei U21 a fost mutată în același oraș, pe Cluj Arena, 27 septembrie, ora 18:00.
Decizia a fost luată în urma solicitării clubului CFR Cluj de a proteja suprafața de joc și de a permite desfășurarea întregului proces de tratare a gazonului.”, se arată pe site-ul oficial al FRF.
Emil Săndoi a anunțat lotul României pentru meciurile împotriva Spaniei și a Țărilor de Jos. Selecționerul a apelat la serviciile lui Octavian Popescu și David Miculescu de la gruparea roș-albastră. D asemenea, el i-a convocat pe Screciu și Markovic. De la campioana României a mizat pe Petrila și Birligea.
Cei mai mulți jucători provin de la formația pregătită de Gică Hagi. Au fost convocați Constantin Grameni, Alexi Pitu, precum și Louis Munteanu.
Iată cum arată lotul României U21 pentru meciurile împotriva Spaniei și a Țărilor de Jos:
PORTARI: Mihai Popa (FC Voluntari), Robert Popa (U Craiova 1948), Otto Hindrich (Kisvarda / Ungaria),
FUNDAȘI: Andres Dumitrescu (Sepsi OSK), Andrei Coubiș (AC Milan / Italia), Bogdan Racovițan (Rakow / Polonia), Victor Dican (FC Botoșani), Radu Drăgușin (Genoa / Italia), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Valentin Țicu (ACS Petrolul 52), Rareș Ispas (Sepsi OSK);
MIJLOCAȘI: Mihai Lixandru (CS Mioveni), Vlad Pop (CS Mioveni), Constantin Grameni (Farul Constanța), David Miculescu (FCSB), Antonio Sefer (Rapid), Alexandru Ișfan (FC Argeș), Octavian Popescu (FCSB), Alexi Pitu (Farul Constanța), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Damian Isac (UTA Arad), Marius Corbu (Academia Pușkaș / Ungaria);
ATACANȚI: Jovan Marković (Universitatea Craiova), Daniel Birligea (CFR Cluj), Louis Munteanu (Farul Constanța).