Cunoscutul medic nutriţionist, Mihaela Bilic, a vorbit la emisiunea „Pastila de frumuseţe” despre cantitatea de carne care e recomandat să fie consumată în decursul unei săptămâni.
Potrivit acesteia, cantitatea corectă de carne pe săptămână nu trebuie să depăşească 500 de grame. Mihaela Bilic spune, de asemenea, că nevoile organismului sunt diferite de la o persoană la alta şi nu se poate aplica o regulă standard.
Specialista în nutriţie a precizat că în această cantitate de 500 de grame sunt incluse şi mezelurile. În opinia Mihaelei Bilic, ideal ar fi ca într-o săptămână să existe doar trei mese de carne şi să se consume, totodată, peşte.
Cantitatea corectă de carne ar trebui să fie de 500g/ săptămână, dacă ținem cont că o porție corectă are 150g și dimensiunea unui pachet de cărți de joc. Da, atât de micuță este! Ar trebui așa, într-un calcul grosier: în aceste 500g ne intră cam trei porții de carne pe săptămână, dar atenție, asta include și mezelurile, nu doar friptura”, a explicat Mihaela Bilic.
„Trei porții de carne, două porții de pește și două zile în care să mâncăm proteine vegetale: fasole, mazăre, linte, năut și aș spune că suntem într-un echilibru din punct de vedere alimentar. Astea, boabele, uităm să le consumăm de două ori pe săptămână, dar și peștele. Haideți să fim serioși, nu cred că toată lumea consumă de două ori pe săptămână pește. Mi-ar plăcea să fie așa, dar nu cred. Noi în schimb, suntem mai carnivori”, a mai susţinut Mihaela Bilic.