Robert Lewandowski este decis să joace pe Camp Nou începând din această vară. Astfel, Bayern Munchen i-a stabilit și un preț fotbalistului polonez.
Bayern Munchen nu a venit, până la finalul acestui sezon, cu o nouă ofertă pentru Robert Lewandowski, în condițiile în care fotbalistul a intrat în ultimul an de contract. Polonezul s-a arătat deranjat de acest aspect și a decis să-și găsească o nouă echipă la care să evolueze din vară.
Robert Lewandowski își dorește să joace pe Camp Nou, iar Barcelona i-a răspuns imediat și a făcut o ofertă de 30 de milioane de euro. Ulterior, catalanii au pus pe masă 32 de milioane de euro, însă Bayern a anunțat că nu o să negocieze transferul lui Lewandowski până nu-i găsește un înlocuitor.
Între timp, Bayern l-a semnat pe Sadio Mane, astfel că oficialii germani și cei catalani se pot așeza la masă pentru a negocia transferul lui Robert Lewandowski. Potrivit Sport.es, nemții cer 50 de milioane de euro pentru atacantul polonez.
Barcelona ar urma să facă încă o ofertă, în valoare de 40 de milioane de euro. Dat fiind faptul că diferența dintre cerere și ofertă o să fie de 10 milioane de euro, cel mai probabil Bayern și Barcelona o să ajungă la o înțelegere într-un timp scurt.
Barcelona are preparing their new official bid for Robert Lewandowski. Laporta’s great relationship with his agent Zahavi helped to wait and keep valid verbal agreement on personal terms ??? #FCB
Lewandowski’s priority has always been Barça, despite Chelsea and PSG approaches. pic.twitter.com/VxbVgJZp3D
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) June 17, 2022
Aventura lui Robert Lewandowski la Bayern Munchen a ajuns se pare la final. Atacantul polonez a dezvăluit în cadrul unei conferințe de presă că nu mai vrea să continue pe Allianz Arena.
Am nevoie de mai multă emoție în viața mea. Nu am fost ascultat de cei de la Bayern. Ceva a murit în mine. E imposibil să trec peste acest lucru. Chiar dacă ești profesionist, nu poți.
Nu plec pentru bani. Este clubul despre care s-a scris. Nu am discutat cu nimeni altcineva”, a declarat Lewandowski pentru site-ul Onet.pl.
Aflat în cantonament cu naționala Poloniei, atacantul le-a transmis celor de la Bayern Munchen un mesaj în care le solicită înțelegere și să nu se opună plecării sale.
Ce fotbalist ar mai dori să vină la München dacă ar ști că nu mai poate părăsi clubul? Unde sunt loialitatea și respectul? Am fost mereu pregătit, mereu gata să joc, inclusiv când am fost accidentat”, a spus Lewandowski.