Kevin de Bruyne, mijlocașul belgian al lui Manchester City, a vorbit despre perioada dificilă prin care a trecut odată cu infectarea cu COVID-19. Acesta consideră că nu s-a recuperat 100% după ce a trecut prin boală și atrage atenția asupra pericolului acestui virus.
Kevin de Bruyne a fost infectat la jumătatea lunii noiembrie cu SARS-COV2, dar acum, la o lună distanță, încă simte consecințele acestui lucru.
Acesta subliniază necesitatea atenției asupra sănătății, precum și faptul că, din punct de vedere fizic, nu este sută la sută apt.
După infectare, m-am întors și m-am antrenat cât am putut de bine. Totuși, uneori simt că încă nu sunt sută la sută și corpul meu se adaptează în continuare. Uneori, dacă fac două-trei sprinturi, simt oboseală, lucru care se întâmplă din cauza faptului că am fost pozitiv. Oamenii trebuie să fie precauți, nu e de glumă cu sănătatea” a declarat belgianul.
În acest sezon, de Bruyne a jucat 18 partide pentru „cetățeni”, timp în care a marcat cinci goluri și a oferit o pasă decisivă. Băieții lui Pep Guardiola sunt liderii la zi în Premier League și au patru puncte peste Liverpool și cinci peste Chelsea, dar cu un meci în plus.
Kevin de Bruyne a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști ai planetei în 2021, atât la Manchester City, cât și la naționala Belgiei. Astfel, drept recompensă, el a fost inclus între cei mai buni 23 de fotbaliști ai lumii.
Pe lângă el, au mai fost nominalizați alți 22 de fotbaliști pentru premiile FIFPro:
Portari: Alisson Becker, Gianluigi Donnarumma, Edouard Mendy;
Fundași: Trent Alexander-Arnold, David Alaba, Jordi Alba, Dani Alves, Leonardo Bonucci, Ruben Dias;
Mijlocași: Sergio Busquets, Kevin de Bruyne, Bruno Fernandes, Frenkie de Jong, NGolo Kante, Jorginho;
Atacanți: Cristiano Ronaldo, Karim Benzema, Erling Braut Haaland, Romelu Lukaku, Robert Lewandowski, Kylian Mbappe, Lionel Messi, Neymar.
Bineînțeles, aceste nominalizări au adus și critici asupra modului de selectare. De exemplu, pe social media, s-au pus diverse întrebări în ceea ce privește lipsa lui Mohamed Salah, unul dintre cei mai buni fotbaliști ai acestui an, în acest top.
Totodată, includerea lui Dani Alves a fost și ea contestată, deoarece brazilianul de 38 de ani a avut un sezon mediocru la Sao Paolo, cu care și-a reziliat contractul în septembrie. Acesta și-a trecut, totuși, în palmares medalia de aur la Jocurile Olimpice cu naționala Braziliei, precum și Campionatul Statal Paulista cu Sao Paolo.