Masca de protecție pe care o poartă Simona Halep atunci când iese în public este specială, în primul rând, pentru că este auto-sterilizantă. Aceasta este singura din lume care dezactivează virusurile. Însă prețul acestui articol nu este deloc de neglijat.
În timp ce unii oameni preferă să poarte masca în mod incorect, Simona Halep are mare grijă de sănătatea ei. Fostul lider mondial a ales să poarte o mască cu totul specială. Este o mască auto-sterilizantă împotriva virusurilor. Datorită stratului din nanofibre, masca Respilon VK RespiPro 2.0 captează peste 99% din virusuri. De asemenea, îi distruge cu repeziciune datorită celor două straturi din oxid de cupru accelerat. Fiica lui Stere Halep a ales să poarte această mască și pentru că în timpul, poate respira foarte ușor, nefiind nevoită să își descopere nasul sau gura pentru a inspira aer.
Numărul 2.0 înseamnă că aceasta este următoarea generație a respiratorului nano auto-sterilizant VK RespiPro, care este certificat ca aparat de respirat de clasă FFP2. VK RespiPro 2.0 folosește un nou tip de căști, care sunt mai flexibile, nu se taie, nu împing în spatele urechilor. Astfel, asigură un confort maxim la purtare.
Mască auto-sterilizantă împotriva virusurilor este oarecum accesibilă. Se găsește pe site-urile din România, iar prețul ei se ridică la 50 de lei. Un set de zece măști de protecție facială cu oxid de cupru accelerat, maro, polipropilenă, 3 straturi ajunge la 440 lei.
Masca de protecție a Simonei Halep funcționează pe principiul unei bariere duble. Membrana din nanofibre acționează ca un filtru de protecție fiabil. Deși nu se poate vedea cu ochiul liber, captează până la 99.9% din virusuri, cel puțin asta arată testele din laboratorul american Nelson Labs, susține producătorul. Straturile cu oxidul de cupru accelerat din partea interioară și exterioară a măștii dezactivează virusurile captate.
Acest tip de măști pot fi purtate atât de adulți, cât și de copii. Prin porii membranei nu pătrund praful, smogul, polenul, mucegaiul și acarienii. În acest fel, oamenii au posibilitatea de a purta aceste măști de protecție mai mult timp, fără să se expună unor riscuri.
Fiind auto-sterilizantă, masca pe care o poartă Simona Halep nu necesită niciun fel de întreținere și este potrivită pentru purtare repetată. Dacă este purtată timp de 5-6 ore pe zi, rezistă până la o săptămână, mai spune producătorul.
Pandemia de coronavirus a făcut până acum peste cinci milioane de victime. În spitalele din România sunt internați 15.189 de bolnavi de Covid-19, iar 1.720 sunt la ATI.
Din totalul pacienților internați, 289 sunt minori, 262 fiind internați în secții și 27 la ATI”, au transmis cei de la Grupul de Comunicare Strategică.