Cât câștiga, de fapt, Steliano Filip la Dinamo! Fundașul s-a dat de gol într-un dialog la TV cu Dănciulescu: „Da, aveam un salariu mare!”
Steliano Filip (28 de ani) a plecat de la Dinamo. Fundașul și-a reziliat contractul, după mai multe încercări de a se despărți de echipă. Playsport a anunțat în exclusivitate ruperea înțelegerii, în urma căreia jucătorul a renunțat la mai multe salarii.
Dinamo, Dinamo, Dinamo. Cam așa ar putea arăta Liga 2 peste nu mult timp. ACS FC Dinamo București, echipa controlată de Nicolae Badea, l-a instalat pe Andrei Cristea în funcția de antrenor și a anunțat forțarea promovării. În liga a treia ar putea fi așteptată de CS Dinamo. Tot spre liga a treia se îndreaptă cu pași mari și Dinamo 1948, clubul retrogradat din Superliga. Asta, în cazul nefericit în care echipa nu va ajunge la faliment.
Steliano Filip, dialog la TV cu Ionel Dănciulescu
În încercarea de a scăpa de povara financiară, Dinamo a acceptat în cele din urmă să îl elibereze pe Steliano Filip. După cum Playsport a anunțat în esclusivitate, fundașul a plecat din Ștefan cel Mare, nu înainte de a renunța la 25 de mii de euro. Echivalentul a trei salarii și jumătate restante.
„Da. Am fost la club, am semnat, e adevărat ce ați auzit, de azi sunt liber de contract!”, a spus Steliano Filip pentru Playsport.
Fundașul a explicat decizia într-o intervenție televizată. Spune că ruptura era inevitabilă și recunoaște că motivul era salariul foarte mare.
„Ionel Dănciulescu: Cine-ți plătea ție salariul?
Steliano Filip: Tu, Danciule!
Ionel Dănciulescu: Dacă eram acolo, poate încercam să ajut.
Steliano Filip: Da, era greu să rămân pentru că aveam un salariu mare.
Moderator: 7-8.000 de euro.
Steliano Filip: Pe acolo”, a fost dialogul dintre cei doi foști dinamoviști, la Digi Sport.
Venit în „Ștefan cel Mare” de la Baia Mare, Steliano Filip a jucat șase sezoane la Dinamo (2012-2017 și 2021-2022).
În total, a adunat 199 de partide în alb și roșu, marcând șapte goluri și oferind 15 pase decisive. A cucerit un trofeu: Cupa Ligii în 2017.
Andrei Radu a decis să rezilieze contractul cu „haita”
Dinamo a mai reziliat un contract. Andrei Radu, moștenirea erei Cortacero, nu mai este de luni, 11 iulie, fotbalistul echipei din „Ștefan cel Mare”. Fundașul stânga a confirmat pentru Playsport că a reziliat.
Acum, omul trecut pe la CFR Cluj sau Aris Limassol poate semna cu oricine din postura jucătorului liber de contract.
Jucătorul despre care s-a spus că ar avea cel mai mare salariu de la Dinamo a fost absent la ultimele acțiuni ale clubului: amicalele cu Concordia Chiajna, Unirea Slobozia, precum și vizita medicală de joi, 7 iulie.