Cât a fost suspendat Florinel Coman după ce a „cerșit” să fie eliminat. În ce meci nu va juca
FCSB a suferit o înfrângere dureroasă pe teren propriu, fiind învinsă de Oțelul Galați cu scorul de 0-2. Acest meci a marcat etapa a 18-a din SuperLigă.
Un moment important s-a desfașurat în minutul 90+6, când Florinel Coman, jucătorul lui FCSB, a întârziat o lovitură liberă a adversarilor. Jucătorul vicecampioanei a părut că vrea intenționat să primească al doilea „galben”. Acesta a primit al doilea cartonaș galben, după cel primit în minutul 58 și a fost eliminat. Coman, supranumit “Mbappe de România”, a părăsit terenul înjurând fără rețineri, iar pedeapsa sa a fost anunțată miercuri, 6 decembrie.
Deși s-a discutat despre o posibilă suspendare de două meciuri pentru Coman, acesta va lipsi doar de la un singur meci. Astfel, el își va ispăși pedeapsa în meciul din Cupa României cu FCU Craiova și va fi disponibil pentru partida cu CFR, programată la finalul acestei săptămâni.
LPF a anunțat: „FC FCSB vs. ACS SC Oțelul Galați – Eliminare Coman Florinel Teodor (FCSB) – În temeiul art. 63.1.g, raportat la art. 63.2.1. din RD, se sancționează jucătorul cu suspendare pentru un meci și i se aplică o penalitate sportivă de 740 lei”.
Ioan Varga voia o suspendare mai lungă pentru Florinel Coman
Coman a primit cartonașul roșu după ce arbitrul Marcel Bîrsan i-a arătat două cartonașe galbene în timpul jocului de pe Arena Națională. Din cauza eliminării, Coman a fost suspendat la meciul din Cupă al FCSB-ului cu FCU Craiova, dar va putea juca în weekend împotriva lui CFR Cluj, în campionat.
Această decizie a stârnit nemulțumirea patronului ardelenilor, care a transmis un mesaj Ligii Profesioniste de Fotbal. Neluțu Varga a declarat: “Vreau să trag un semnal de alarmă privind cazul Florinel Coman. Vă dați seama că eu nu am nimic cu jucătorul. Nu mă apuc eu să vorbesc acum despre fotbaliști, dar rog Federația, rog Liga Profesionistă să se autosesizeze, să se implice pentru ca această competiție să se dispute sub semnul egalității de șanse și al fair-play-ului. Nu este normal ce a făcut Florinel Coman pe finalul partidei cu Oțelul Galați. În mod normal, da, dacă ar fi pe corectitudine, nu ar trebui să joace împotriva CFR-ului, în derby-ul pe care îl avem la Cluj, o partidă foarte importantă”, a declarat Neluțu Varga, potrivit Fanatik.