S-a născut o nouă stea în lumea tenisului. Carlos Alcaraz a devenit cel mai tânăr lider ATP din istorie, la doar 19 ani și patru luni. Ibericul a reușit această performanță după ce s-a impus în finala US Open, în fața lui Casper Ruud, scor 6-4, 2-6, 7-6 (1), 6-3, după trei ore și 20 de minute de joc.
20.000 de oameni au asistat la victoria lui Alcaraz. Victoria lui a fost sărbătorită în stradă de locuitorii din El Palmar, Murcia, orașul său natal.
„Carlos Alcaraz trebuie să simtă încă o dată puterea pământului său și a compatrioților săi pentru a deveni numărul 1 în clasamentul ATP și a câștiga primul său turneu de Grand Slam”, a transmis primarul din El Palmar.
Plecat de pe locul patru în turneul de la New York, Alcaraz nu a avut o misiune ușoară. Pentru a deveni lider mondial, acesta i-a eliminat pe Cilic, Sinner și Tiafoe, în ultimele trei tururi ce au precedat finala.
Interesant este că acesta a bifat o realizare notabilă: a devenit primul jucător din ultimii 30 de ani care se impune la Flushing Meadows după ce a câștigat trei meciuri consecutive în cinci seturi.
Carlos Alcaraz a apărut la momentul potrivit în tenisul mondial. Superstarul Rafael Nadal are deja 36 de ani și se aproprie de finalul carierei. De altfel, Alcaraz s-a format ca tenisman în academia lui Rafael Nadal. Sportivul a ținut să își felicite compatriotul după finala de la New York.
„Felicitări, Carlos Alcaraz, pentru primul tău titlu de Grand Slam și pentru numărul 1 mondial, care marchează primul tău sezon extraordinar, pe care sunt sigur că îl vor urma multe altele.
Ai depus un efort extraordinar, Casper Ruud! Sunt foarte mândru de tine! Ai avut ghinion azi, dar ai făcut un turneu și un sezon uimitoare! Continuă!”, a fost mesajul postat de Rafael Nadal pe contul său de Twitter.
Rafael Nadal este pe locul trei în clasamentul ATP, imediat după finaliștii de la US Open: Carlos Alcaraz și Casper Ruud.