Carlos Alcaraz a ajuns fără probleme în turul 3 la Indian Wells. Acolo va da piept cu maghiarul Fabian Marozsan
Cei doi tenismeni s-au întâlnit anul trecut la Roma. Atunci, Alcaraz a cedat surprinzător cu 6-3, 6-7. Acum, ibericul vrea să-și ia revanșa și să obțină calificarea în sferturile de finală la Indian Wells, competiție pe care a câștigat-o anul trecut.
Al doilea favorit la turneul din America, Carlos Alcaraz (21 ani), a trecut fără mari probleme de italianul Matteo Arnaldi (locul 40) și canadianul Auger Aliassime (locul 31). Spaniolul trebuie să câștige turneul pentru a-și proteja punctele obținute anul trecut. Atunci el l-a învins în ultimul act pe Daniil Medvedev cu 6-3, 6-2.
La conferința de presă, Alcaraz a declarat că se simte bine și că vrea să-și ia neapărat revanșa în fața maghiarului: „Astăzi m-am simțit foarte bine pe teren. Am jucat la un nivel foarte înalt, mult mai sus decât în primul tur. Sper ca nivelul meu să crească în continuare și să pot progresa. Aștept cu nerăbdare să-l înfrunt pe Marozsan. După înfrângerea de la Roma, m-am simțit foarte, foarte rău. Îmi doream foarte mult să repet acel meci împotriva lui și acum am ocazia. Fabian joacă la un nivel foarte înalt, în ultimele luni a învins jucători importanți. Aștept cu nerăbdare să-l înfrunt din nou”, a precizat spaniolul.
Ibericul pare să aibă o revenire de formă. După succesul de anul trecut de la Wimbledon, a ajuns în ultimul act la Cincinnati. Acesta a acuzat accidentarea suferită la gleznă, însă pare să fi reușit să treacă peste probleme. „Nu o să spun că am uitat deja de accidentare, dar în jocuri nu mă gândesc deloc la ea. Mă mișc foarte bine, nu mă gândesc la gleznă când ies pe teren sau când mă antrenez. Bineînțeles, în afara terenului e clar că sunt atent, am grijă cum calc. În fiecare zi primesc tratament în acea zonă și fac exerciții specifice pentru recuperarea gleznei, dar când intru pe teren, nu mă gândesc deloc”, a precizat Alcaraz, conform Punto de Break.
În cazul în care Alcaraz nu va ridica trofeul de la Indian Wells, acesta ar putea fi depășit de italianul Jannik Sinner, elevul lui Darren Cahill.