Tras pe linie moartă de Gigi Becali după evoluția dezamăgitoare din meciul cu Nordsjaelland, Vali Gheorghe nu duce lipsă de oferte. Trei echipe din Superliga sunt interesate să-l transfere.
Mijlocașul lateral a fost trimis pe teren în repriza a doua a duelului din preliminariile Conference League și l-a înfuriat atât de tare pe finanțator încât a ajuns în situația de a-și găsi un nou angajament. Asta deși s-a aflat la prima sa apariție în tricoul roș-albastru de când a revenit de la formația turcă Umraniyespor.
UTA, U Cluj și Petrolul sunt echipele aflate în cursa pentru semnătura sa, dar mai are contract până în 2026, așa că mutarea nu se poate realiza în orice condiții. Vicecampioana nici nu concepe să-l împrumute fără pretenții financiare.
„UTA, U Cluj, Petrolul… Cine plăteşte poate discuta cu el, cine plăteşte transferul. Împrumut gratis, asta nu… Toată lumea s-a obişnuit să ia jucători împrumut de la noi şi să nu-i folosească”, a explicat Meme Stoica, la Orange Sport.
A doua zi după meciul Nordsjaelland, Gigi Becali a anunțat public despărțirea de Vali Gheorghe, adăugând că introducerea sa în teren în locul lui Andrea Compagno a fost o greșeală. Nici Andrei Cordea nu a scăpat nepedepsit după prestația sub așteptări.
„E vorba de supărare? Dacă atâta poate omul, ce să-i faci? Scapi singur cu portarul, ce fel de fotbalist ești tu, dacă te întorci? Cam așa ceva a făcut. La revedere! Altă chestiune, am văzut că l-ați criticat pe Tavi Popescu. Vă anunț acum, a fost extraordinar, nu numai c-a scos roșu.
Greșeala mea! Joacă, mă, cu Tavi, că e fotbalist! Am zis că nu știu ce și nu știu cum. O să vedeți acuma. Și care-i treaba? Să joace în dreapta, să învețe acolo. De acum asta este. În centru vom vedea, dar ăsta e atacul nostru, Tavi în dreapta, Coman în stânga.
S-a greșit acolo cu Vali Gheorghe. Nu l-am știut. Nu cred că va mai primi vreo șansă, îl vor vreo două-trei echipe. Numai el va pleca. La Edjouma vedem dacă pleacă la Bari”, a declarat finanțatorul FCSB-ului.