Fost campion cu Rapid, în 1999, Ionel Ganea critică campania de achiziţii a alb-vişiniilor din această perioadă de mercato. Fostul atacant al celor de la Stuttgart sau Wolwes nu îl iartă nici pe Dan Şucu, principalul acţionar al grupării de sub Podul Grant. Acesta crede că Şucu a greşit tare de tot atunci când l-a instalat la cârma echipei pe Cristiano Bergodi, şi nu pe Marius Şumudică.
Împrumutat cu surle şi trâmbiţe în Giuleşti, de la Arsenal Londra, Cătălin Cîrjan este luat la rost de „Ganezul”. Acesta crede că tânărul fotbalist în vârstă de 20 de ani nu este peste media jucătorilor din Superligă şi spune răspicat că mijlocaşul legitimat la Arsenal nu poate emite pretenţii la echipa naţională.
Cîrjan? Sincer, nici n-am auzit de Cîrjan până să vină la Rapid. Era nemulțumit că nu e la națională… Care națională? Aia de sămânțari? Tu nu joci la echipa de club, ești acolo la număr și vii apoi și impui pretenții? Nu înțeleg!”, a comentat Ganea, la GSP, atunci când a fost întrebat despre Cîrjan.
„Ganezul” a răbufnit apoi la adresa lui Dan Şucu. Acesta crede că impresarul Giovanni Becali este cel care trage în realitate sforile la Rapid şi îl atenţionează pe Şucu că nu va avea sorţi de izbândă dacă va pleca urechea la toţi oamenii aflaţi în jurul său.
Eu cred că Rapidul e condus mai mult de Giovanni Becali! Multe transferuri au venit pe filiera lui, inclusiv antrenorul care e acum lucrează cu Giovanni. Plus că au venit mulți de pe la Cluj, de pe lângă Cluj. A venit Petrila, a venit Costache, a venit Braun. Adi Mutu și Pătrașcu lucrau cu el, deci uite că numai oamenii lui sunt acolo”, a mai completat, pe un ton nervos, Ganea.
Fostul atacant al naţionalei României nu îi dă mari şanse de reuşită lui Cristiano Bergodi şi spune că o variantă mult mai inspirată ar fi fost alegerea lui Marius Şumudică. Venirea lui Bergodi, adăugă Ganea, ar fi fost decisă tot în urma intervenţiei lui Giovanni Becali.
Din punctul meu de vedere, cred că Șumudică era cel mai potrivit pentru a fi antrenor. Nu că ar fi fost colegul meu, dar el trăiește pentru clubul ăsta! Șucu face greșeli foarte mari, o să vadă el că se «curăță» singur! Cred că n-are oamenii potriviți în conducere. Plus că trebuie să mai ai în echipă și niște jucători care să aibă viteză”, e concluzia sumbră trasă de Ganea.