Care e situația reală a lui Cîrjan la Rapid. Șeful clubului a explicat totul
Conducerea Rapidului a lămurit situația lui Cătălin Cîrjan, intrat într-un con de umbră în ultima perioadă. Acesta a fost adus sub formă de împrumut de la Arsenal, unde nu a apucat să-și facă debutul la nivel de seniori.
Situația reală a lui Cîrjan la Rapid. Șeful clubului a rupt tăcerea
Cîrjan a evoluat ca titular în patru partide, trecându-și în cont o pasă decisivă, ca apoi să devină rezervă de lux. Ba chiar a fost lăsat pe bancă de Cristiano Bergodi în duelurile cu Farul, FCU Craiova și Dinamo.
Chestionat pe marginea subiectului, Victor Angelescu a negat din nou zvonurile conform cărora Rapidul ar fi obligată în urma înțelegerii cu „tunarii” să-l utilizeze într-un anumit număr de meciuri, însă a dat asigurări că se bucură în continuare de încrederea conducerii.
„Am spus că nu suntem obligați să jucăm un anumit număr de meciuri cu un jucător. Cătălin Cîrjan e un jucător foarte important. Am început cu el titular și ne vom baza pe el în acest sezon. Sunt momente în viața oricărui fotbalist (n.red. în care nu joacă titular).
Cu siguranță i se vor mai da șanse și va juca mai mult. Știe și el acest lucru, noi avem încredere în el, dar totul ține de fotbalist, noi îi oferim toate condițiile. Dacă va juca bine, antrenorul îl va băga”, a declarat acționarul minoritar al giuleștenilor la Digi Sport.
Ionel Ganea nu l-a menajat deloc pe Cîrjan: „Nici n-am auzit de el până să vină la Rapid”
Într-un interviu acordat cu aproximativ o lună în urmă, Ionel Ganea l-a pus la zid pe Cătălin Cîrjan, amintind de momentul în care acesta și-a exprimat nemulțumirea pentru că nu era convocat la echipa națională.
„Cîrjan? Sincer, nici n-am auzit de Cîrjan până să vină la Rapid. Era nemulțumit că nu e la națională… Care națională? Aia de sămânțari? Tu nu joci la echipa de club, ești acolo la număr și vii apoi și impui pretenții? Nu înțeleg!
Eu am jucat 5 ani în Liga 1 și abia după 5 ani am fost convocat la echipa națională, dar în probe! Era Viorel Moldovan, era Vlădoiu, era Craioveanu, era Adrian Ilie. Eu eram la număr”, spunea fostul mare atacant, conform gsp.ro.
Între timp, Cîrjan a fost inclus de Daniel Pancu în lotul României U21 pentru meciul cu Albania din preliminariile Campionatului European din 2025, în detrimentul lui Octavian Popescu. Acesta a criticat dur decizia, imediat după derby-ul cu Universitatea Craiova.