L-am cunoscut cu totul altfel pe fostul antrenor italian al Craiovei. De aceea, întâmplările de acum șochează, dar din păcate se pare că sunt reale
Ne-am vorbit pentru prima dată în sala de conferințe de la San Siro, înaintea meciului retur al Craiovei cu Milan din Europa League. Era la echipă de o lună și ceva și a făcut observația că în sală sunt mulți jurnaliști italieni, atrași de faptul că adversara Milanului ”la squadra romena di Craiova” are un antrenor italian. Ba încă un lombard, născut la Cernusco sul Naviglio, doi pași de Piața Domului…
Impresia lăsată de Mangia la început a fost excelentă. La trei-patru luni de la sosirea sa la Craiova, Devis vorbea deja românește, nu perfect, dar lega cuvintele. A participat la deschiderea anului universitar, unde le-a transmis studenților, tinerilor români, să învețe, să creadă în ei, să-și urmeze visurile. Lovitură perfectă de imagine, antrenorul italian al Craiovei, la costum și cravată, în mijlocul tinerilor…
Cu Devis Mangia, Craiova a prins primul ei loc trei din lungul șir de poziții ”de bronz” din ultimul cincinal. Și a luat și prima Cupă de după ”rebranduire”, cea din finala cu Hermannstadt. A prins și primele participări europene după aproape două decenii de pauză, dar nu putea năzui la alttceva decât a eliminări decente, când adversarii se numeau Milan și Leipzig. Ba, cu nemții, a izbutit chiar și o remiză, în returul de acasă. Cu Mangia, Craiova a pășit pe noul stadion, a bătut CFR-ul și FCSB-ul, a jucat un fotbal frumos, hrănit din giumbușlucurile tripletei de ”pitici” din față, Gustavo-Mitriță-Alex Băluță.
Vorbeam destul de des, din două motive. Primul, sufletul meu alb-albastru pe vecie (indiferent de care dintre echipele Craiovei e vorba!). Al doilea, dorința mea perenă și veșnic neîmplinită de a-mi perfecționa limba italiană. Devis mi se părea o persoană educată, nu neapărat un prieten, dar în orice caz măcar o cunoștință agreabilă. Prin peisajul oltenesc, mereu tradțional, mereu populat de cutume, de prejudecăți strămoșești (oltenii, când văd un cuplu venind, încă mai obișnuiesc să spună ”vine un om cu o femeie”!) începuseră să apară vorbe că Devis Mangia ar fi …”altfel”. I-am contrat pe colportori, spunându-le că asta nu contează, cât timp își face treaba. M-am gândit că și Edgar Allan Poe, Proust sau Freddy Mercury au fost tot…”altfel”.
Însă una e să fii ”altfel”, alta e să povestești ce-i povestește lui Costin Ștucan, cât se poate de credibil, mama lui Răzvan Popa. Asta nu mai ține de ”altfel”, nu mai are nicio legătură cu orientarea sexuală. Sunt sute, mii, de situații, în care echipe feminine (de handbal, volei, baschet) sau de practicante ale sporturilor individuale, fără minge, sunt antrenate de bărbați. Ce-ar fi dacă antenorii și-ar invita elevele să vadă împreună filmulețe porno, dacă le-ar pipăi și le-ar mângâa dincolo de limitele decenței? Pentru asta e de neiertat ceea ce se povestește c-a făcut Devis. Nu orientarea e de blamat, ci faptul că a profitat de statutul său.
Dintre toți antrenorii Craiovei din ultimul deceniu, Mangia a avut cel mai lung mandat. Aproape doi ani. A plecat în aprilie 2019, iar motivele păreau atunci, în momentul acela, cât se poate de limpezi și de profesionale. Un sezon mai slăbuț decât precedentul și mai ales eliminarea din semifialele Cupei în fața Viitorului lui Gică Hagi. Clubul avea tot temeiul să nu mai dorească să continuie, așa că ruperea înțelegerii n-a prea surprins. Sigur că acum șefii Craiovei spun că auziseră și ei ”ceva” și că n-au dorit să expună clubul. Întrebarea care se pune este dacă oltenii l-ar fi expulzat pe Mangia și dacă ehipa mergea șnur? Dacă ar fi făcut-o, explicațiile destul de vagi de acum ar fi trebuit să le dea atunci, la modul cât se poate de concret.
Acum, când ”în eter” circulă vorbe grele, precum ”greață”, ”dezgust”, ”ți se întoarce stomacul pe dos”, parcă n-aș intra cu cu cuvintele în această zonă a sordidului verbal. Aș rămâne la stupoare, și la dezamăgire. Și la ceea ce mi s-a mai spus, anume că nu mă pricep la oameni.
Ultima dată am vorbit cu Devis pe Whatsapp, la puțin timp după ce a plecat de la Craiova și s-a căsătorit, în Italia. I-am urat cele cuvenite, mi-a mulțumit. Acum îi spun, ca într-un titlu de film celebru, ”Addio per sempre!”