Marius Marin, căpitanul naționalei de tineret, s-a remarcat la echipa sa de club, în etapa de Serie B. Internaționalul român a reușit un nou gol superb în Italia, în meciul Brescia – Pisa.
Face ce face și Marius Marin se remarcă din nou la echipa sa de club. Mijlocașul lui Pisa a marcat un gol superb contra Bresciei, în etapa de Serie B de azi. Căpitanul naționalei U21 a deschis scorul în minutul 9, după ce a primit o pasă bună din partea atacantului Giuseppe Sibilli și a finalizat cu un șut în forță la colțul lung. Marius Marin, un nou gol superb în Italia, pentru echipa la care joacă din iulie 2019. Internaționalul român s-a remarcat în această după-amiază pe stadionul Mario Rigamonti din Brescia. Titular în echipa antrenată de Luca D’Angelo, Marius Marin i-a răsplătit din nou încrederea tehnicianului italian.
Pisa e momentat pe locul 13, cu 45 de puncte, la trei puncte de primul loc care duce în play-out-ul din Serie B.
Marius Marin, căpitanul naționalei U21 a României este foarte încântat de grupa României. Mijlocașul lui AC Pisa spune că „tricolorii” sunt obligați să treacă de faza grupelor, având în vedere lotul valoros pe care se va putea baza selecționerul Mirel Rădoi.
Este o grupă care ne favorizează la primele locuri, deci trebuie să fim pozitivi și să luăm meci cu meci în parte. Noi avem un lot valoros și cred că putem trece de faza grupelor”, a fost prima reacție a lui Marin.
Marius Marin evoluează din iulie 2019 la AC Pisa, formație alături de care se luptă pentru un loc în Serie A. Căpitanul naționalei U21 a reușit să înscrie vineri un nou gol în Italia.
Marius Marin, 22 de ani, speră să fie sănătos până la vară, pentru a putea ajuta echipa națională la Olimpiadă.
În primul rând vreau să fiu sănătos până la JO, să continui această formă bună. Visul meu este ca la fiecare meci, indiferent cu cine jucăm, să avem aceeași mentalitate și aceeași dorință de a învinge, cum a avut-o naționala U21 în ultimii ani”, a mai spus Marius Marin, pentru Digi Sport.
România a picat în grupa de la Tokyo cu Honduras, Coreea de Sud și Noua Zeelandă.
Mijlocașul român este dorit de mai multe echipe din Italia. Conform seriebnews.com, Parma, Bologna, Genoa și Sampdoria ar fi pe urmele căpitanului de la U21.